Hainele purtate, dar în stare bună, ori cele noi care nu mai sunt pe placul celor care le-au achiziționat pot fi de un real folos familiilor nevoiașe, în special celor cu mai mulți copii.
În sprijinul cetățenilor, Primăria comunei Nădrag a amplasat recent două platforme selective pentru colectarea hainelor curate, în stare bună.
Oamenii pot depozita obiectele vestimentare de care nu mai au nevoie, dar pe care vor să le doneze celor defavorizați, la oricare dintre cele două containere, unul fiind așezat în fața clădirii Primăriei, iar celălalt pe strada Turnătoriei, în fața imobilului cu numărul 7.
Pot dona haine și cetățenii altor localități, cu condiția ca acestea să fie în stare foarte bună.
Pentru a semnala eventualele familii care au nevoie de hainele colectate, locuitorii din Nădrag sunt rugați să contacteze telefonic reprezentanții primăriei la numărul de telefon 0256/328304, iar ulterior obiectele vestimentare vor fi transportate la adresa celor care au nevoie.