Direcţia de Cultură şi Patrimoniu Timiş şi-a dat acceptul pentru inscripţionarea în piatră pe Monumentul Unirii din Lugoj („Soldatul cu puşca”) a unui text care apărea pe monumentul original sub basorelieful
Direcţia de Cultură şi Patrimoniu Timiş şi-a dat acceptul pentru inscripţionarea în piatră pe Monumentul Unirii din Lugoj („Soldatul cu puşca”) a unui text care apărea pe monumentul original sub basorelieful ce reprezintă lupoaica cu Romulus şi Remus.
„Pentru a respecta autenticitatea monumentului, vom repune la locul ei această inscripţionare cioplită în piatră. Este vorba de îndemnul: Români, toţi într-o ţară, ori toţi într-un mormânt!”, a declarat Primarul Lugojului, Francisc Boldea.
Inscripţia respectivă a fost înlăturată în perioada comunistă, împreună cu alte trei basoreliefuri de pe monument. Dintre cele trei plăci, două au fost reamplasate în anul 2009, profitându-se de faptul că în podul clădirii fostei Prefecturi a judeţului Severin s-au găsit, intacte, cele două forme de turnare.
Una dintre ele reprezintă delegaţia românilor bănăţeni şi transilvăneni, primită de Regele Ferdinand şi prim-ministrul I.C. Brătianu, iar cealaltă o prezintă pe Regina Maria în mijlocul soldaţilor. Din păcate, forma de turnare pentru cea de-a treia metopă (cea care conţinea scene de la Alba-Iulia) nu a mai fost găsită, astfel că înfăţişarea monumentului nu va mai corespunde exact cu cea de la inaugurarea petrecută la 9 mai 1935.