TVR şi jocurile la nivel înalt

Se apropie două rânduri de alegeri şi toţi factorii decidenţi îşi aruncă stângaci-penibil ”castana” fierbinte a problemei TVR de la unul la altul, după cum observa cu un umor mordant, defel involuntar Calin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului. Bineînţeles ca şi alte posturi TV sunt în cvasifaliment (gen ”Prima”), însă postul public este o altă afacere.

Directivele europene sunt clare şi precise: orice ţară democratică trebuiesc să aibă un post public funcţional şi sigur. La noi jumătate din bugetul TVR este înghiţit de salarii, 30% de datoria istoria acumulată (cu dobânzi şi penalităţi), 15% de întreţinerea efectivă a ”măgăriei” (vorba satiricului de serviciu Dragoş Pătraru), rămânând 5 procente ridicole pentru proiecte. Adică nimic.

Degeaba se mai căzneşte eroic Iuliana Tudor să mai stoarcă ultimele picături de vitalitate şi energie dintr-un show altminteri onorabil, ”O dată-n viaţă”, este extrem de puţin. TVR trăieşte din arhireluări ale unor emisiuni de top (Garantat 100%, Profesioniştii, Nocturne) care într-un an numără mai multe redifuzări decât premiere. Pe ici, pe colo, filme de artă, de cinematecă, pentru iniţiaţi.

Şi efectiv rarisim câte un film mai de actualitate şi cu oarece tentă de impact public mai larg.

Teatrul TV se căzneşte ca abia o dată pe lună să mai includă în grilă câte o premieră, uneori preluată din spaţii neconvenţionale, plătind cu sume aproape modice drepturile de transmisie.

De curând, criticul literar Nicolae Manolescu (reîntors la uneltele sale de cronicar literar) scria în ”Adevărul”, în rubrica pe care o deţine că i se mai întâmplă să urmărească la TVR emisiunea de satiră publică şi socială ”Starea naţiei”. Pentru a fi corecţi până la capăt, domnia-sa nu a menţionat nominal nici titlul emisiunii nici titularul acesteia.

Mai puţin vocal ca Silviu Mănăstire, care sparge ecranele cu sonorităţile stridente ale glasului său, mult mai puţin spontan decât Radu Banciu şi Mircea Badea (care oricum nu citesc niciodată texte de prompter), Dragoş Pătraru a devenit volens-nolens un soi de mascotă guralivă a TVR.

Paradoxul hilar al acestei prezenţe rezidă în faptul că el nu este angajat al TVR ci doar colaborator, livrându-şi producţiile prin intermediul unei firme care are contract cu postul, ei bine, în acest context veselul nostru raisonneur ”înjură” din greu la adresa incapacităţii/imposturii manageriatului TV, de o jalnică incompetenţă.

Pătraru are şi soluţii: restructurare din temelii (adică din nou concedieri în masă ca pe vremea lui Elvis Săftoiu), un Consiliu de Administraţie fără afilieri ori subordonări politice, într-un cuvânt triumful veritabilului profesionalism, adică lucruri despre care se vorbeşte de ani buni încoace. Ce este ciudat? Că vine totuşi un outsider, iar teleaştii teverişti suportă stoic imprecaţiile acestuia, din unicul motiv că emisiunea amintită este printre puţinele cu rating, deci la care se mai uită cineva.

Închidem paranteza şi revenim la profesorul Nicolae Manolescu, preocupat mai mult de rubrica de final Vax Populi, în care Răzvan Anghelescu, reporterul de teren, pune întrebări de grădiniţă sau cel mult ciclu primar unor adulţi amărâţi ”pescuiţi” undeva prin zonele rurale ori preorăşeneşti, care nu sunt capabili să spună câte zile are o săptămână, câte zile are un an sau o lună, câte ore are o zi, dacă noi oamenii suntem mamifere ori conifere etc.

Ilustrul critic îşi declară franc perplexitatea şi face trimitere la carenţele acumulate în anii oricum modeşti de şcolaritate ai celor intervievaţi. Îndrăznim să avansăm timid şi o altă posibilă cauză ori ipoteză de lucru.

Reporterul nu invită persoanele să-şi dea cu părerea (la asta, noi românii, suntem aşi: batem câmpii fără graţie) ci să răspundă punctual la câteva întrebări precise. Ei bine, aici se blochează, se feresc, privesc în lături, vor să scape din ”capcană”, e foarte probabil ca în cu totul alt context să mai ştie câte ceva, dar sub presiunea camerei, a prezenţei unor consăteni curioşi, aflaţi pe margine (nici ei mai breji) să fie zăpăciţi complet.

Abrutizaţi de traiul zilnic şi de grijile cotidiene au abandonat minimul efort de gândire.

Cel mai bine din această tragicomică întâmplare ies cei ”trotilaţi”, cu damful de tescovină în nări pot să spună orice prostie, au scuza hazlie a beţiei profilactice: aceea de a uita de nervi şi necazuri VAX populi însă nu ne mai face de mult să râdem, ne mâhneşte profund.