Interesul publicului din Lugoj pentru fenomenul karting a crescut mult în ultima perioadă.
Prin înființarea noii secții de karting, Clubul Sportiv Municipal va adăuga o nouă ramură sportivă, care deja se bucură de popularitate în Lugoj.
Hotărârea a fost luată în ultima ședință de consiliu a anului 2022, cu unanimitate de voturi.
”Consecința directă a înființării unei asemenea secții va fi dezvoltarea sportului de performanță la nivelul municpiului Lugoj”, se spune în referatul inițiatorului.
Cererea de înființare a secției de karting în cadrul CSM a fost înaintată Primăriei și Consiliului Local în data de 20 octombrie 2022, de către Mihai Anghel, șef serviciu CSM Lugoj.
”Prin înființarea în cadrul Clubului Sportiv Municipal Lugoj a unei secții de karting se dorește atragerea tinerilor pe această ramură de sport, asigurând atât o extindere a Clubului și la nivelul secției sus menționate, cât și un important rol pentru municipiul Lugoj în competițiile sportive oficiale. Faptul că, pe de o parte, Lugojul are foarte mulți sportivi amatori în această disciplină și că, pe de altă parte, interesul publicului pentru fenomenul karting a crescut vertiginos, ne face să considerăm că dezvoltarea unei secții de profil, cu sprijinul municipalității, va fi de bun augur pentru imaginea orașului nostru. Mulți dintre tinerii practicanți ai kartingului s-au afirmat în țara noastră, o parte dintre aceștia devenind practicanți ai automobilismului. Demersul a venit în sprijinul solicitărilor unui număr mare de persoane, practicante ale acestui sport, care doresc ca municipiul Lugoj să investească în karting”, se mai arată în justificarea proiectului.
Amintim că în lunile mai și noiembrie ale anului trecut, la Lugoj au avut loc competiții auto de anvergură, care au inclus și curse de karting.
Este vorba despre Grand Prix Lugoj – 2022, respectiv Concursul Interjudețean de Karting și Educație Rutieră, dotat cu Cupa Lugojului și aflat la prima ediție.
Oaspeții, atât sportivi, cât și oficiali, au apreciat calitatea și profesionalismul cu care cursele au fost organizate, pe un circuit amenajat în centrul orașului.