O grupare specializată în evaziune fiscal, care a provocat un prejudiciu estimat la peste 822.000 de lei, a fost destructurată în această dimineață, în urma unei acţiuni a poliţiştilor, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.
În cauză au fost efectuate opt percheziţii în Timiș, Mehedinți și Ilfov, dintre care una în Lugoj, pe strada Aurel Vlaicu.
Evazioniștii sunt bănuiți că în perioada ianuarie – iunie 2016, în calitate de reprezentanți ai unor societăți comerciale, ar fi emis facturi fără acoperire, scopul fiind de a se sustrage de la plata obligațiilor legale față de bugetul consolidat al statului.
Activitățile desfășurate astăzi vizează șapte persoane, presupuse a fi implicate în comiterea infracțiunilor.