Triumful longevității artistice! Placido Domingo, un fenomen al culturii

Atunci când directorul Operei Metropolitan din New York, Peter Gelb, s-a lansat în aventura formidabilă a transmisiilor HD, a întâmpinat reacții sceptice și surâsuri condescendente. Deși existau precedente în sistem audio (reprezentații lirice live, difuzate pe cinci continente de Radio Met) și video (spectacole integrale preluate în direct de către posturi TV specializate), a aduce totuși opera în sala de cinema a multiplexurilor care există pe tot mapamondul părea totuși o îndrăzneală teribilă.

Pariul cu viitorul a fost câștigat, rețetele financiare au devenit remarcabile și izbutesc să mențină o instituție lirică prestigioasă care nu beneficiază de subvenții bugetare în atenția melomanilor de pretutindeni.

Diferența consistentă de preț între un bilet live la Met și unul în sala de cinema, a accesibilizat grație minunilor tehnicii moderne posibilitățile unui liricofil de a se bucura de vraja unui spectacol memorabil.

De curând, în week-end-ul trecut, Met-ul ne-a oferit o triplă premieră: trei staruri mondiale în debut absolut la Lincoln Center în ”Luisa Miller” de Verdi, sub bagheta experimentatului șef de orchestră francez Bertrand de Billy. Așadar, Sonya Yonebeva, soprana bulgară de 36 de ani în rolul principal, cuadrigenarul tenor polonez Piotr Beczulo, în Contele Rudolf și, la cei 77 de ani ai săi, uluitorul Placido Domingo în rolul lui Miller.

Întâmpinat cu aplauze, la finalul reprezentației, polivalentul artist spaniol a fost răsplătit cu standing ovations. În prezent, el abordează repertoriul de bariton verdian: Foscani, Jacuppo, Rigoletto, Contele de Luna, Germont tatăl, Nabucco, Carlo din Ernani, Bocanegra, multe din aceste personaje fiind figuri paterne arhetipale.

Ce reprezintă Domingo pentru lumea lirică? 150 de roluri (performanță fenomenală în istoria genului), 52 de ani de stagiuni la Met, zeci și zeci de înregistrări de integrale de opere și zarzuele, recitaluri de arii, repertorii simfonice, directorat de teatre lirice, peste 20 de titluri în portofoliul de dirijor coordonator al Concursului Opera Alia, cu cel puțin trei interpreți români câștigători ai locului I, o intensitate și pasiune fără limite închinate Muzicii, cu un nucleu extins de fani necondiționați, dintre care unii îl însoțeau pe traseele actuale ale angajamentelor sale artistice. Vocea sa de septuagenar demonstrează menținerea capacității sale expresive, aceea de a emoționa.

Virtuozității temperamentale a juneței i-a luat loc patosul înțelept al senectuții.

În compania colegilor săi tineri, Domingo se simte cel mai bine, iar bucuria sa este de a descoperi, lansa și sprijini afirmarea unor noi talente în constelația valorilor artei lirice actuale. O carieră fabuloasă, un spirit exemplar de colegialitate, un fenomen al culturii.

Este dezolant să constați în ce măsură s-au diluat conținuturile de divertisment, de aleasă factură cândva, ale postului public TV. Avertizam încă de la Sărbătorile de iarnă trecute că Revelionul 2018 a marcat practic pierderea oricărui interes al teleaștilor pentru un program care, timp de decenii, a reprezentat emblema izbânzilor TVR.

Apelând la minimum de implicare prin difuzarea unui concert pop -rock – dance în aer liber, cu sonorități eteroclite, s-a renunțat la orice idee creativă, la orice inițiativă de a onora o tradiție respectabilă. Situația s-a repetat de Paște, când în afara unei emisiuni prezentate de Iulian Tudor, (soliști de folclor reuniți în jurul unei mese de familie, care cântă hiturile de rezistență ale repertoriului lor) nimic nu aducea o culoare festivă în programul propus telespectatorilor.

În marja ”disperării”, s-au făcut incursiuni în arhivă, difuzându-se colaje din emisiuni de acum zece ani, ”Stele de cinci stele”, un divertisment de bună factură conceput de Ion Duma (care s-a mai bucurat de unele reprize de reluări) în jurul ideii de polivalență a unui artist (compozitor, actor, interpret vocal etc.) Am rămas înmărmurit, parcă săgetat de o durere vie atunci când, deslușind un glas cunoscut, obiectivul camerei TV captându-i mai târziu chipul, șocul a fost total: o revedeam pe Mădălina Manole, superbă, fină, suavă, longilină, emoționantă grație patetismului timbrului său.

Era pur și simplu o prezență, trăia efectiv în auzul nostru, o simțeam alături, puternică, de parcă teribilul coșmar s-ar fi risipit. La fel l-am perceput pe Gheorghe Dinică, dansând alături de Tania Popa, care cânta ”Anxiedad”, sau fredonând în duet cu Horia Moculescu la pian, o minunăție de șlagăr inspirat de Vasile Veselovski. Plonjând astfel în trecut, având drept repere amintirile, privitorii cu state vechi de serviciu și-au ostoit nostalgiile, dar au fost inevitabil colindați de umbra unor teribile regrete, acelea de a se simți abandonați de postul TVR, care le-a însoțit dezvoltarea personală.

Într-o lume atât de dinamică, populată de artiști tineri care caută și așteaptă șansa de a putea să se exprime, TVR ar fi trebuit să reprezinte rampa firească de lansare a unor personalități în expansiune.

Dacă o premieră trimestrială a unui spectacol de teatru a ajuns să fie considerată un veritabil eveniment, înseamnă că nu mai putem spera la o revigorare a spiritului creativ. Mult invocata lipsă de mijloace pecuniare ca unic argument repetitiv pentru pasivitate, se însoțește cu superficialitatea comunicării programelor TV către ghidurile de specialitate: simple banalități, platitudini, titluri de maximă generalitate, nici o strădanie inovativă, nici o tresărire de orgoliu.