Boxerii lugojeni, de la Clubul Sportiv Municipal Lugoj, au marcat o prezență notabilă la ediția a cincea a Cupei Prieteniei, ce a avut loc sâmbătă, 20 februarie, la Oradea.
Pugiliștii lugojeni, antrenați de Ștefan Gomoescu au câștigat trei dintre categoriile de concurs.
Cea mai categorică victorie a reușit-o sportivul Marius Mircov (16 ani), care s-a impus înainte de limită, la categoria 69 kg, la tineret.
La rândul lor, boxerii Denis Berciu (22 de ani) și Zoltan Gruia (19 ani) au dominat ringul la seniori, impunându-se la pumni și puncte, la categoriile 91 kg, respectiv 63 kg, evoluția acestora fiind încurajatoare pentru participarea programată la mijlocul lunii martie, la Cupa României.
“Deplasarea de la Oradea a reprezentat pentru noi, în primul rând un bun concurs de verificare. Am avut o bună ocazie de a vedea nivelul la care ne aflăm cu pregătirea. Nivelul tehnic al concursului a fost unul ridicat, prin prezența a multor medaliați naționali, europeni sau mondiali. O surpriză plăcută a fost evoluția lui Mircov, care a terminat meciul prin K.O. De asemenea, Berciu și Gruia au avut o evoluție bună în fața adversarilor care sunt medaliați la mai multe competiții. Sunt binevenite asemenea competiții pentru că avem nevoie de cât mai multă experiență de concurs, mai ales pentru competițiile oficiale, cum este Cupa României de seniori, la care vom participa luna viitoare. Trebuie să fim cât mai bine pregătiți pentru că ne vom întâlni cu mulți medaliați naționali, europeni și mondiali. Sperăm să atingem vârful de formă în săptămâna în care se desfășoară competiția”, a spus Ștefan Gomoescu.
Reuniunea de la Oradea a adus față-n față boxeri de la Box Club Drobeta Turnu-Severin, Pantera Academy, Beia Boxing Gym, Crișul Oradea și LPS Banatul.
Organizatorii au fost Boxing Club Ruben Stoia din Arad și Alexandru Jur Boxing Gym din Oradea.
De la începutul lui 2021 boxerii de la CSM Lugoj au mai participat la un sparing la Drobeta Turnu-Severin și la trei la Timișoara.