Casa Bredicenilor va găzdui joi, 14 septembrie, de la ora 18, un nou regal literar.
De această dată, autori şi, în acelaşi timp, povestaşi, vor fi trei scriitori din Timişoara care şi-au propus să prezinte istoria şi întâmplările mai puţin ştiute ale oraşului de pe Bega nu doar în cărţile lor, ci şi în cadrul unor lansări de carte organizate în luna septembrie în mai multe municipii cu tradiţie culturală din Transilvania şi Banat.
Cristian Vicol, unul dintre animatorii vieţii culturale din oraşul-vecin, îşi va lansa la Lugoj volumul “O scurtă istorie a Timişoarei până la 1716”. Acesta redă, respectând realitatea istorică, dar într-o formă plină de farmec şi tâlc, întâmplări, evenimente şi vieţi ale unor personalităţi ale acestui colţ de Românie. Este o incursiune antrenantă şi necesară în trecutul nostru, uneori sumbru, alteori palpitant sau amuzant, care ţine cititorul cu sufletul la gură.
Liviu Galasiu vine la Lugoj cu un roman surprinzător, o aventură care naşte dileme şi răsturnări de situaţie, deopotrivă. Este o lectură atipică şi seducătoare, care poate schimba tot ceea ce ştim despre Mihai Eminescu, Mihai Viteazul sau Sfântul Gerhard.
Adrian Petru Stepan este deja cunoscut pentru romanele sale a căror acţiune se petrece prin pieţele şi palatele uitate de vreme ale Timişoarei. “Poveste dintr-o sticlă de parfum”, romanul cu care se prezintă în faţa cititorilor lugojeni, este o poveste de dragoste care combină elemente de thriller şi carte istorică.
Doamnele Henrieta Szabo şi Simona Avram vor fi gazdele întâlnirii şi promit discuţii pasionante şi pline de tâlc. Iată că Lugojul rivalizează cu Capitala Europeană a Culturii la evenimente culturale de toate felurile şi pentru toate gusturile!