Printr-o hotărâre a Consiliului Local, cu ani în urmă, 20 decembrie a fost instituită ca Ziua Lugojului, pentru a marca faptul că în această dată, în 1989, după ieșirea lugojenilor în stradă pentru sprijinirea revoluționarilor timișoreni, urbea de pe Timiș a devenit al doilea oraș liber de comunism din România.
Acum, la împlinirea a 36 de ani de la acel memorabil eveniment, Lugojul își amintește, onorează și sărbătorește, aducând împreună memoria Revoluției, armonia colindelor și bucuria tradițiilor, într-o zi care unește trecutul și prezentul orașului.
Astfel, sâmbătă, 20 decembrie, manifetările dedicate Zilei Lugojului încep, la ora 11, printr-o ședință solemnă a Consiliului Local Lugoj, în sala roșie a cinematografului ”Bela Lugosi”.
Aceasta va fi urmată, la ora 12, de întâlnirea revoluționarilor la Ceasul Electric, restabilirea trasului parcurs în 20 decembrie 1989 și depunerea de coroane de flori la: Crucea din fața Primăriei, Troița de pe strada Timișorii, Monumentul revoluționarilor lugojeni situat vizavi de unitatea militară, precum și la mormintele celor trei tineri lugojeni cazuți la Revoluție, Daniel Brocea, Valentin Rosada, din Cimitirul Ortodox de pe strada Făgetului, respectiv, Norbert Pongratz, din Cimitirul Catolic.
Seara, de la ora 17,30, la Biserica ”Adormirea Maicii Domnului” va avea loc un concert de colinde de Crăciun susținut de: Corul ”Armonii”, dirijat de Claudia Crețiu; Corul ”Contrast”, dirijat de Vasile Bădescu și Corul ”Ion Vidu”, dirijat de Iosif Todea.
Concertul va fi urmat de retragerea cu torțe a militarilor lugojeni, pe traseul: Biserica ”Adormirea Maicii Domnului” – Podul de Beton – Teatrul Municipal ”Traian Grozăvescu” – Podul de Fier – Piața J.C.Drăgan, unde, de la ora 19,30, va avea loc spectacolul ”Sărbătoare-n Lugoj” susținut de ”Ansamblul Lugojana” al Casei de Cultură ”Traian Grozăvescu” și Centrul de Cultură și Artă al județului Timiș – manager Liliana Laichici.
La reușita acestui spectacol, pe scena amplasată în piață, își vor da concursul: Liliana Laichici și grupul Crăițele (Luminița Safta, Oana Stanca, Andreea Chisăliță), Adrian Stanca și grupul Craii (Sorin Dugălie, Florin Boita, Alexandru Micșescu, Dorinel Gavriluț, Bogdan Firu), Bianca Opăriuc și dansatorii Ansamblului Profesionist ”Banatul”, Carmen Popovici Dumbravă și grupul Școlii de Arte Timișoara.
Orchestra Ansamblului Banatul va fi dirijată de Sebastian Roșca, coregrafia este semnată de Floarea și Grigore Munteanu, iar finanțarea spectacolului este asigurată de către Consiliul Județean Timiș.




![[FOTO] Stop nesimțirii! Lugojean prins în flagrant de Poliția Locală la Tapia în timp ce arunca ilegal deșeuri](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2026/02/gunoi-7-360x180.jpg)














![[FOTO] Stop nesimțirii! Lugojean prins în flagrant de Poliția Locală la Tapia în timp ce arunca ilegal deșeuri](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2026/02/gunoi-7-350x250.jpg)


![[VIDEO] La colindat după taxă de protecție, de Sfânta Maria! Sportiv prins în flagrant de către polițiștii lugojeni când primea 1.000 de euro](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2020/08/operatiune-spectaculoasa-flagrant-timis-tanar-saltat-mascati-674765-120x86.jpg)





