După ce numai ieri au cedat 12 posturi de transformare, lăsând fără curent mai multe zone din oraş, astăzi fenomenul s-a petrecut din nou.
După ce numai ieri au cedat 12 posturi de transformare, lăsând fără curent zonele Ţesătorilor, Stadion, Parc Gară, CFR Turn, Comuna din Paris, Semenicului, Narciselor, Ceahlăului, Gh. Şincai şi D. Gherea, astăzi fenomenul s-a petrecut din nou.
Din cauza unei avarii la linia de medie tensiune, în mai multe zone din Lugoj curentul s-a oprit în jurul orei 14:30. Cartierele afectate sunt Micro 2, Micro 4 şi strada Timişoarei. Lucrătorii Enel susţin însă că remedierea problemei este o chestiune de câteva zeci de minute.
Cei mai afectaţi de pana de curent sunt cei care se încălzesc cu centrale pe gaz sau alte aparate care folosesc energia electrică, deoarece din cauza gerului locuinţele se răcesc foarte repede în lipsa surselor de căldură.