Echipa de volei a CSM Lugoj, care s-a calificat în primăvara europeană şi a terminat turul de campionat pe poziţia V-a, a anunţat primele modificări în lotul de jucătoare.
Astfel, la finalul turului, formaţia bănăţeană se desparte de coordonatorul Lorena Ciocian, cu care a ajuns la o întelegere amiabilă pentru a întrerupe contractul, sportiva având nevoie de o perioadă mai lungă de recuperare după o problemă de sănătate.
Din acest motiv, antrenorul Ugljesa Segrt a fost nevoit să completeze lotul pe această poziţie şi să aducă un nou coordonator. Vukoja Dubravka este cea aleasă pentru acest post, are 25 de ani, 1,80 şi vine tot din Serbia.
A evoluat la Spartak Subotica, University of Texas RGV, Chinese Taipei şi Balatonfüred.
Al doilea transfer reprezintă şi o lovitură de imagine pentru clubul lugojean, care reuşeşte să o legitimeze pe una dintre cele mai titrate sportive din Serbia.
Este vorba despre liberoul Silvija Popovic, care are un palmares impresionant la cei 35 de ani ai săi, titulară în echipa Serbiei când a câştigat argintul şi bronzul olimpic, în 2016 respectiv 2020, aurul mondial în 2018, la care se adaugă alte două titluri europene. Silvija a mai jucat la Rabita Baku, Volero Yurich, Volei Alba Blaj.
A fost desemnată cel mai bun libero în 2015, 2017 şi 2018 în FIVB Club World Championship şi FIVB Volleyball World Championship.
Oficialii de la CSM Lugoj au mai anunţat că îşi doresc încă un transfer pentru a acoperi complet şi partea extremelor, fiind în cautarea unui atacant secund.