Tradiții, obiceiuri şi datini locale ale oraşelor înfrățite cu Lugojul: Krampus, Befana, pâine cu bănuți sau rodia spartă

Sărbătorile de iarnă sunt celebrate în în­trea­ga lume, fiecare ţară având însă propriile da­tini şi obiceiuri. Semnificaţia sau originea mul­tora dintre ele s-au pierdut în negura vre­milor, dar frumuseţea lor dau un plus de mis­ter acestei perioade.

Nisporeni, Republica Moldova: Semănatul, simbol al belşugului

Pentru moldoveni, perioada sărbătorilor de iarnă are pro­priul ei farmec. Aici tra­di­țiile s-au păstrat cu sfin­țe­nie de-a lungul timpului, ceea ce îi face și pe oamenii din Nisporeni mai deosebiți. Anul Nou sau Revelionul, este sărbătorit pe stil nou, în noaptea de 31 decembrie – 1 ianuarie. Fiecare ce­le­brea­ză noul an cum știe mai bi­ne, cu șampanie, tort și bu­ca­te alese. Iar începând cu ora 21, se începe un a­de­vă­rat show al artificiilor.

Cea mai frumoasă și așteptată sărbătoare de moldovenii din Nisporeni este Cră­ciu­nul. Magia zilei de 7 ia­nua­rie întrunește toată familia și îi face să fie în largul lor, a­colo unde se simt ei cel mai bine, acasă.

Conform tra­diției, în ajun de Crăciun, gospodinele coc bucăți de aluat, care sunt sub forma ci­frei opt, neterminată, nu­mite Crăciunei, pe care îi a­ga­ță lângă icoane, pe perete. Pe mesele de sărbătoare nu lipsesc în primul rând bu­ca­te­le pregătite din carne de porc, răciturile, găluștele (sar­male), catletele (pâr­joa­le), clătite și o varietate de salate cu maioneză.

Cră­ciu­nul se sărbătorește trei zile, până pe 9 ianuarie. La doar câteva zile diferență, mol­do­venii așteaptă o altă zi, la fel de specială și plină de tra­diții, 14 ianuarie, ziua Sfân­tului Vasile. Aceasta e cea mai așteptată zi pentru copii, fiindcă în seara de 13 ianuarie umblă din casă în casă și spun urături, colin­dă, umblă “cu capra”, cu “ursul”, (urături sub formă de scenete).

Un alt obicei este de a umbla cu “co­co­șul”, (un băiat, cu un cocoș împopoțonat cu mergele în mână, trece pe la fiecare casă și prevestește venirea ”plugului”.

”Plugul” este o ceată de tineri, care, cum se în­ce­pe a înopta, se mas­chea­ză, ură, cântă, pe la fie­care casă în parte, formând o adevărată formație. Fie­ca­re parte a orașului sau a sa­tu­lui își are proprii plugari, aceștia fiind flăcăii locului respectiv.

Gospodarii îi aș­teaptă cu brațele deschise, pri­mindu-i cu plăcinte, pră­ji­turi și vin fiert, fiind răs­plă­tiți mai apoi cu bani, co­laci și dulciuri. Banii pe care îi strâng tinerii în noap­tea respectivă, îi folosesc pen­tru a organiza “jocul”, ru­gă la care sunt invitați toți locuitorii pentru a dansa și a se simți cât mai bine, aici se oferă vin fiert și muzică de­o­­potrivă. A doua zi di­mi­nea­­ța, pe 14 ianuarie, de o­bi­cei cei mai mici, dar și ti­nerii umblă cu “semănatul”, a­run­când din casă în casă cu boa­be de grâu, grăunţe de pă­puşoi, ovăz și spun ur­mă­toa­rele cuvinte:

“Sănătate nouă și la anu cu să­nă­ta­te/Să trăiți/Să-nfloriți/Ca me­rii, ca perii/În mijlocul pri­măverii/La anu și la mulți ani!”, astfel bine­cu­vân­tând familia.

Seminţele care cad în ogradă sau lo­cu­inţă simbolizează credinţa într-un an mai prosper şi rod bogat. Se spune că în a­ceas­tă zi nu trebuie să le mături sau să le strângi, da­că o faci atunci îți alungi no­rocul pen­tru anul care vine. Pe 19 ia­nuarie se săr­bă­­torește Bo­te­zul Dom­nu­lui.

Cu câ­te­va zile îna­in­te de Bo­bo­tează sau chiar în ajun, slu­ji­to­rii bisericilor merg și sfin­țesc casele oa­me­nilor prin stropirea cu a­ghiasmă, astfel vestesc Bo­te­zul lui Hris­tos. Cu Bo­bo­tea­za se în­cheie ciclul tra­di­ționalelor sărbători de iarnă.

Jena, Germania: Copiii își fac un calendar advent unde își înseamnă fiecare zi rămasă până la Crăciun

Obiceiurile calendaristice și cele legate de fiecare săr­bă­toare în parte sunt o com­po­nentă perenă a culturii tra­diționale germane. În Jena, există o tradiție strictă le­ga­tă de cumpărăturile pentru sărbători, și anume piața de Crăciun, fără să lipsească vi­nul fiert, migdalele pră­jite, obiectele de artă și bra­zii. Bradul împodobit pen­tru sărbători cât și cea mai mare piramidă de Crăciun din regiunea Turingia sunt doar câteva din in­gre­dien­te­le care readuc feeria săr­bă­to­rilor de iarnă.

În aproape fie­care casă există Ad­ventskrantz, o coroană din ra­muri de pin, cu patru lu­mâ­nări, ce este pusă pe ma­sa. „Advent” înseamnă „vi­ne”, iar acest suport sim­bo­li­zează cele patru săptămâni de dinaintea Crăciunului.

Mulți copii au câte un c­a­lendar advent, unde își nu­me­rotează, începând cu lu­na decembrie, fiecare zi pâ­nă la Crăciun. Acest ca­len­dar presupune existența a 25 de mici locuri sau pli­cu­lețe, care  pot fi realizate din material, hârtie, cutii, pun­gu­lițe și pot lua diferite for­me (brăduț, ghirlandă, pa­nou). Ideea principală este aceea ca în fiecare zi ce mai rămâne până la Crăciun, un membru al familiei să as­cun­dă în locul cores­pun­ză­tor acelei zile un mic dar sau o mică sarcină de efec­tuat în ziua aceea de către copil. În fiecare duminică din aceste patru săptămâni este aprinsă câte o lu­mâ­na­re.

Ajunul Crăciunului este cea mai importantă zi de săr­bătoare. În ziua de ajun, fa­milia se adună pentru a cina și pentru a merge îm­pre­­ună la biserică, la Mesa din noaptea de Crăciun. În unele familii se obișnuiește să se cânte, să se colinde. De Crăciun, cei din Jena a­do­ră să-și orneze casele. În in­t­erior sunt decorate cu ra­muri de conifere, lumânări, lu­minițe iar în jurul fe­res­tre­lor sunt puse lampioane e­lectrice. Moș Crăciun vine în noaptea de 24 decembrie spre 25 și vorbește cu co­piii, iar aceștia pentru a-și pri­mi darurile trebuie să spună o poezie sau să cânte.

În ziua de Crăciun se pre­gă­tește și o masă de săr­bă­toa­re, de obicei formată din frip­tură de gâscă, găluște de cartofi și varză roșie. Carac­te­ristice pentru noaptea de revelion sunt prezicerile. Pe o lingură se toarnă plumb, se înfierbântă și apoi e a­run­cat în apă rece.

În funcție de forma pe care o ia se poate prezice cum va fi noul an. Co­nform tradiţiei, Re­ve­lio­nul e reprezentat de spec­ta­colul de lumini, care e me­nit sa alunge spiritele rele. U­nul dintre obiceiurile stră­vechi urmate și astăzi de germani este punerea în apă a unei crenguţe de brad.

For­ma pe care o fac undele pre­vesteşte viitorul. Dacă ea seamănă cu o inimă sau un inel, înseamnă că va urma o nuntă, iar cea asemănătoare unei bărcuţe prevesteşte o că­lă­torie.

Vârșeț, Serbia: În seara de Ajun a Crăciunului toţi membrii familiei trebuie să mănânce pe jos

Spaţiul prin excelenţă mul­ti­cultural, Banatul ne sur­prinde prin multitudinea de tradiţii şi obiceiuri înră­dă­ci­nate în zonă. Excepţie nu face nici Vârșețul, de care sunt legate credinţe po­pu­la­re vechi specifice neamului. Aici, Revelionul se săr­bă­to­rește, la fel, pe stil vechi. Ma­sa de sărbătoare este pre­zentată de o gamă diver­si­­ficată din specialitați sâr­bești, o zacuscă sârbească din prosciutto, brânzeturi a­le­se, ramstec, kulen, pește gratinat, medalion din piept de pui cu caimac.

Sârbii din Vârșeț obişnuiesc să spargă de podea paharele din care au băut prima şampanie în noul an, ei fiind convinşi că astfel vor fi sănătoşi tot a­nul. Crăciunul sârbesc se ser­bează mai târziu, după ca­len­darul iulian, pe 7 ianuarie. În ajunul Crăciu­nu­lui sârbesc, femeile se scoală de dimineaţă şi fră­mâ­ntă aluat pentru a face colaci copiilor şi naşilor, precum şi diferite alte for­me care simbolizează belşu­gul viitorului an.

La slujba de Ajun, în curtea bisericii se aprinde badnjakul, un trunchi de stejar tânăr, o­di­nioară tăiat în pădure. Lem­nul îl simbolizează pe Iisus Hristos şi intrarea lui în lume, iar arderea lui e­chi­va­lează cu căldura iubirii di­vi­ne.

Conform credinţei, cu cât scânteile sunt mai multe, cu atât anul va fi mai plin de bucurie, sănătate, belşug şi prosperitate. De la masa de Crăciun nu lipsesc sar­ma­le­le, friptura şi mâncăruri tra­diţionale sârbeşti, printre care cesnica, o prăjitură spe­cifică pentru masa de Cră­ciun, făcută din mai mul­te foiţe întinse cu grijă şi puse la uscat pe pat, pe cearceafuri curate, care sunt  presărate apoi cu nucă şi stafide şi în care, de obicei, se ascund şi monezi.

Cea dintâi bucată e oferită ”po­lož­nikului” (primul venit în casă în seara de Ajun), apoi plăcinta e împărţită mem­bri­lor familiei, începând cu cel mai vârstnic şi co­lin­dă­torilor.

Tot în seara de Ajun, fredonând cântarea tra­d­i­ţio­nală PiluGusu, membrii fa­mi­liei aruncă pe jos paie, ce semnifică aşternutul din ies­lea în care s-a născut Prun­cul Sfânt, paie care nu sunt mă­turate până după săr­bă­tori. De Crăciun se cântă co­linde, iar gospodina casei aruncă pe jos bani, grâu şi bomboane.

De asemenea, mai există obiceiul de a a­run­ca în toate cele patru col­ţuri ale camerei de oaspeţi şi câte un pumn de nuci pe care copiii, le adună în timp ce merg în cerc pe paie.

Conform tradiţiei, în seara de Ajun toţi membrii fa­mi­liei trebuie să mănânce pe jos, pe aşternut de paie sau de fân. Obiceiul îm­po­do­bi­rii bradului de Crăciun nu făcea parte cu ani în urmă din tradiţiile sârbilor, însă cu timpul tradiţiile sârbeşti s-au contopit în bună parte cu cele ale românilor, săr­bă­torind în prezent atât Cră­ciu­nul românesc, cât şi pe cel sârbesc.

Szekszard, Ungaria: La copiii care nu au fost cuminți intervine Krampus, geamănul rău al lui Moş Crăciun

Ungaria abundă în obiceiuri şi ritualuri desfăşurate în special în zilele de Crăciun, începând cu 25 decembrie. Ceremonii religioase, reprezentaţii teatrale populare (vicleim), cântece şi jocuri, mese decorate cu fân, colinde cântate de toată lumea, se îmbină armonios într-o sărbătoare aşteptată cu multă emoţie. Pomul de Crăciun este împodobit cu fructe, prajituri, dulciuri si lumânări. Cea mai în­fr­i­co­șă­toare noapte din de­cem­brie este considerată noap­tea lui Krampus.

Krampus este un fel de ”geamăn rău” al Moşului, care are drept ocupaţie pedepsirea copiilor care nu au fost cuminţi. Pe 6 decembrie oamenii se îm­bracă în cele mai în­fri­co­şă­toare costume şi aleargă pe stradă (de multe ori în stare de ebrietate) lovind cu bâte tot ce întâlnesc. Noaptea de Ajun de Crăciun este nu­mi­tă de maghiari „Szent-este” sau „noapte sfântă”.

Înainte să meargă la biserică, pen­tru slujba de la miezul nop­ții, familiile se adună în ju­rul bradului de Crăciun, cân­tă colinde şi deschid ca­dou­rile.

În Szekszard, scena naș­terii lui Iisus are o mare im­portanță în celebrarea Cră­ciunului și este pre­zen­ta­tă, cu câteva zile înaintea sărbătorii, de grupuri de copii, dar și de adulți, care merg din casă în casă. Spectacolul include păpusi, costume, muzică şi dansuri.

Masa festivă de Crăciun este completă, doar dacă conține tradiționala carne de porc prăjită, curcanul copt la cuptor, maiosul şi co­zo­nacul cu nuci.

Kriva Palanka, Macedonia: De Crăciun se mănâncă  “pâine cu bănuți”

În Kriva Palanka toate săr­bă­torile se celebrează pe stil vechi. Astfel, Crăciunul se săr­bă­torește pe 7 ianuarie. În noaptea de ajun, numită Badnik, toți se strâng la casele lor și iau cina (cea mai importantă la această sărbătoare), împreună cu familia. Mâncarea este de post, menținându-se strâns o­bi­ceiul de se reține în a mânca alimente de frupt pâ­nă în ziua de Crăciun. Stră­zile rămân pustii, iar orașul e învăluit de o liniște a­dân­că.

Lucrul cel mai important care se întâmplă de Crăciun este frângerea pogacei. Po­ga­cea este o pâine dulce, la fel ca şi cozonacul, de for­mă rotundă, în interiorul că­re­ia se ascunde un bănuț. Fie­care membru al familiei așteaptă și speră ca în mo­mentul când se taie po­ga­cea, mult râvnitul bănuț să cadă în felia lui. Și asta pen­tru că se spune că cel căruia i se va nimeri bănuțul va fi fe­ricit tot anul. În Kriva Pa­lan­ka, oamenii sărbătoresc Anul Nou atât pe 31 de­cem­brie, cât și pe 14 ianuarie, conform Calendarului Ma­ce­donian Ortodox (cu­nos­cut şi ca Iulian sau Lunar). Se dau artificii în ziua de 31 decembrie, iar pe 14 ia­nua­rie copiii macedoneni pri­mesc cadouri de la rude.

Co­piii umblă din casă în casă cu colinde și așteaptă să primească în schimb mere, nuci, prăjituri, bani și ce s-ar mai găsi pe la casa omului. Sărbătoarea Sfân­tu­lui Ion sau Boboteaza este caracterizată de o adevărată nebunie.

În Kriva Palanka a­ceasta este numită Sveti Jo­van și e celebrată în­ce­pând cu ziua de 18 ianuarie. Orașul devine neîncăpător, toți adunându-se la slujba sus­ținută de câțiva preoți.

După terminarea slujbei, momentul mult așteptat de tineri este aruncarea crucii, fiindcă cel care o găsește primul, înnotând prin apa rece, este pomenit de toți lo­cal­nicii ca eroul anului, în spe­cial în acele zile de săr­bă­toare.

După aducerea cru­cii la mal, fiecare își con­ti­nuă sărbătoarea, timp de două-trei zile, astfel toate lo­calurile sunt pline, oa­me­nii fiind ospătați cu rachiu fiert (țuică), vin, langoși, go­goși, prăjiturele și fel de fel de aperitivie.

Monopoli, Italia: Copiii o așteaptă cu nerăbdare  pe Befana, pentru a le aduce cadouri

În Italia, celebrarea Cră­ciu­nu­lui este străbătută de o notă autentică, unică, în care se împletesc tradițiile pas­torale, ritualurile cul­tu­rale și influența din nordul Europei. În calendarul na­țio­nal al italienilor din Mo­no­poli, ziua de 25 de­cem­brie nu este singura care poartă o semnificație spe­cia­lă în perioada iernii. De-a lungul lunii decembrie, până la începutul lunii ia­nua­rie, se desfășoară o serie de sărbători religioase im­por­tante, începând cu opt de­cembrie, când  are loc des­chiderea festivităților de iarnă, până pe șase ianuarie, de “Befană”. Pentru unii, 8 decembrie este ziua în care se împodobește bradul și ca­sa. Alții, mai tra­di­țio­na­liști, așteaptă ajunul Cră­ciu­nului.

În Italia, exista o vor­bă care spune “Crăciunul cu ai tăi, Paștele cu cine vrei” (Natale con i tuoi, Pasqua con chi vuoi), aceasta re­pre­zen­tând un fel de ordin pen­tru fiecare membru al fa­mi­liei. Ajunul Crăciunului este la fel de important ca și săr­bă­toa­rea în sine.

Familiile se reu­nesc la ora cinei şi me­­niul este alcătuit în spe­cial din preparate pe bază de peşte.

Încă de la primele ore ale dimineţii de Cră­ciun, se pregăteşte prânzul care poa­te avea şi preparate din car­ne de porc, dar în can­tităţi mici. Pe toată durata săr­bă­torilor de iarnă, pe mesele italienilor vor fi permanent coşuri cu fructe uscate (mig­dale, smochine, prune) dar şi nuci, alune, a­ra­hide care se oferă oas­pe­ţi­lor. Pen­tru că vremea nu per­­mi­te plimbări lungi, i­ta­lie­nii pre­feră să îşi petreacă serile în casă jucând cărţi sau tombola de Crăciun, un joc de hazard, care poate a­vea ca premiu bani sau o­biec­te.

Nu lipsesc dulciurile spe­­ci­fice, ca biscuiţii cu sim­­bo­lu­rile Crăciunului, “il torro­ne”, dar şi cozonacii numiţi “panettone” sau “pandoro”. În Monopoli, cadourile sunt a­duse de Sfânta Lucia, pe data de 6 ianuarie, dată sfâ­ntă în care Befana, bătrâna vrăjitoare va trece pe la fie­care casă.

Îmbrăcată în ne­gru și cu pantofi rupți în pi­ci­oare, ea se deplasează pe mă­tură și împarte dulciuri cop­iilor cuminți și cărbuni celor neascultători. Copiii își lasă, în general, șosetele într-un colț al casei pentru a primi cadouri.

Orleans, Franta: “Crèches” devine locul central de sărbătorire a Crăciunului

În Franța, sărbătorile de iar­nă reprezintă perioada reu­niu­nii familiei și a gene­ro­zității marcată de daruri și dul­ciuri pentru copii, ca­dou­ri pentru cei sărmani, li­turghia de la miezul nopții și de revelion. Cei din Or­leans dau o atenție deo­se­bi­tă decorațiunilor, un rol ma­jor îl are Bradul lui Noel (Sa­pin de Noel), care îm­p­o­do­bește casele, străzile, bi­rou­rile și fabricile în cel mai fru­mos mod posibil. Un ele­ment care readuce feeria sar­bătorilor este piața de Crăciun, cabane decorate pe potrivă, oferă jucării, pro­du­se de artă, obiecte deco­ra­tive. Copiii primesc ca­douri pe 6 decembrie, de ziua Sfântul Nicolae, în loc de Crăciun (25 decembrie), iar adulţii îşi fac unii altora ca­douri în ultima zi a a­nu­lui.

Fiecare regiune fran­ce­ză își are propriile tradiții culinare legate de Crăciun. Pentru orașul Orleans sunt caracteristice felurile de mâncare din curcan, clapon, găină sau cu budincă albă. Din deserturile tradiționale nu lipsesc: “Butucul lui Noel” (La Buche de Noe, con­stă dintr-o prăjitură lun­gu­iață din ciocolată cu cas­ta­ne), “Prăjitura regilor”.Un alt aspect important al Cră­ciu­nului din Orleans constă în “Crèche”, scene zu­gră­vind momente din nașterea mântuitorului, în care este am­plasată Sfânta familie a­lă­turi de micii sfinți și care este expusă în biserici și în case.

Pentru a da un ultim tușeu scenelor din “crèche”, copii le ornează cu mușchi, pietricele și crenguțe de brad. Atunci când se aprind lu­mâ­nările, “crèches” de­vi­ne locul central de săr­bă­to­rire al Crăciunului.

Copii se a­dună în jurul lor și cântă co­linde până în ziua de E­pi­fanie. Tradiția franceză cere ca în această zi, de Epifanie, familiile să se reunească și să mănânce împreună o pră­jitură regală. În această pră­ji­tură este ascunsă o fi­gu­rină, iar cel în felia căruia i se va nimeri figurina res­pec­tivă, va deveni rege. Du­pă ce i se pune pe cap o co­roa­na din carton aurit, no­ro­co­sul își alege regina, sau vi­ceversa.

Epifania are loc în fiecare an la 6 ianuarie, dar tăierea prăjiturii poate a­vea loc pe tot parcursul pri­mei luni a anului.

Corint, Grecia: Gospodarul casei sparge o rodie în dimineața zilei de Anul Nou

Atunci când în Corint se po­menește despre sărbătorile de iarnă este vorba despre o­bi­ceiurile și tradițiile cu­prin­zând Crăciunul (25 de­cem­brie), Anul Nou (1 ia­nu­arie) și Epifania (B­o­bo­tea­za, 6 ianuarie). În fiecare zi, un membru al familiei stro­pește casa cu apă sfin­ți­tă, pentru a fi feriți de ”Killantzaroi“ (spirite rele, care iau formă de spiriduși). Se crede că aceștia vin din centrul Pamântului, intră în case prin șeminee și odată a­junși, fac tot felul de rău­tați: călăresc pe spatele oa­me­nilor, sting focul, leagă co­zile cailor și acresc lap­te­le.

Pentru a-i îndepărta, tă­ciu­nii trebuie să fie aprinși zi şi noapte în timpul celor 12 zile de sărbătoare. To­tuși, în fiecare familie, de la Crăciun, până la Bobotează, în casă se păstrează o crean­gă de măslin înfiptă într-o pâine specială, de forma u­nei cruci, se pregătesc bu­nă­tăți tradiționale, prăjituri şi plăcinte cu diferite în­sem­ne, de la vultur (simbolul Bi­zanțului), până la palma gos­podinei imprimată în a­luat (ca semn al bi­ne­cu­vân­tării divine). Cea mai veche traditie este prepararea pur­ce­lului, care se fezandează în ajunul Crăciunului. Car­nea lui este felul principal de mâncare pe masa de săr­bă­tori.

În noaptea Anului Nou se mai sărbătorește și ziua unui sfânt îndrăgit de tot poporul – Sfântul Vasile, care este considerat de greci Moș Crăciun. În cinstea lui, se pregătește o prăjitură spe­cială, care îi poartă nu­me­le, Vasilopita.

În ea se as­cunde o mică monedă de ar­gint înainte de a se in­tro­duce în cuptor. În noaptea de Anul Nou, la masa de săr­bătoare, aceasta se taie felii: persoana în a cărei felie este găsită moneda este considerată norocoasă și plină de succes de-a lun­gul întregului an care ur-mea­ză.

În momentul festiv al tăierii Vasilopitei se păs­trează un ritual deosebit. Pri­ma felie este destinată lui Iisus Hristos sau Sfântului Vasile. În continuare, fie­ca­re membru al familiei va primi câte o felie în ordinea vârstei (chiar si persoanele care nu sunt prezente). Dacă moneda se află în prima felie tăiată, cu ea se cum­pă­ră o candelă de la biserică și se aprinde în fața ico­no­sta­su­lui, iar dacă moneda se află în felia unui membru al familiei care nu este pre­zent, cu aceasta se cumpără o lumânare, care se aprinde în cinstea Sfântului Vasile. Tot în dimineața zilei de A­nul Nou, familia merge la bi­serică pentru Sfânta Li­turghie.

Capul familiei tre­bu­ie să poarte cu el o rodie și să facă în așa fel încât să in­tre primul în casă, să a­runce rodia, pentru a o sparge și să spună simultan: „Cu sănătate, fericire și bucurie în Anul Nou și câte se­mințe are rodia, atât de mul­te lire să avem în bu­zu­nar tot anul”. În perioada Pos­tului Mare, majoritatea copiilor merg la vânătoarea de păsări, pentru a avea ce pune pe masa de Crăciun. Un alt obicei specific ora­șu­lui Corint este ca în di­mi­neața de Anul Nou, fiica-a­do­lescentă trebuie să aș­tep­te familia de la biserică, cu un platou cu toate felurile de mâncare tradițională: chi­fle, prajituri cu miere (melomakarona), biscuiți-corăbioare (kourabiedes).

Cele douăsprezece zile de sărbătoare se încheie cu ziua Bobotezei sau Bo­te­zu­lui Domnului care re­pre­zin­tă Lumina pe care Iisus Hris­tos o aduce lumii. În aceas­tă zi, în fiecare oraș, după sfințirea apei, mitro­po­litul sau preotul aruncă o cruce în apă. Cei curajoși, care nu se tem de apa rece, se aruncă în apă pentru a o scoate. Fericitul care reu­șes­te acest lucru va merge din casă în casă până seara pentru a transmite oam­e­ni­lor binecuvantarea acestei sărbători.

In ajunul Bo­bo­te­zei în Corint, cât și în alte re­giuni ale Greciei, se or­ga­ni­zează carnavaluri zgo­mo­toa­se şi vesele (Ragutaria). Partici­pan­ții se deghizează în cos­tu­me reprezentând a­ni­­male de tot felul, își a­târ­nă clo­po­ței și colindă pe stră­duțele orașelor, cântând co­linde sa­tirice, astfel fă­când ca tra­dițiile săr­bă­to­ri­lor de iarnă sa se mențină de la an la an.

Autor: Alexandrina Tîmbur