Una dintre cele mai mari investiţii ale ultimilor ani la Lugoj este cea a grupului internaţional Lidl, care pune la bătaie peste 20 de milioane de euro în construirea unui centru logistic pentru România, la Lugoj. Acesta va fi construit pe un teren de 14 hectare, situat pe strada Timișoarei.
Suprafaţa centrului va fi de peste 45.000 metri pătraţi şi va include clădiri de birouri, depozit de mărfuri şi parcare.
La finalizare, în noul centru vor lucra 100 de oameni.
Compania, parte a grupului german Lidl & Schwartz, este prezentă în 26 de ţări din Europa, cu peste 10.000 de magazine, peste 100 de centre logistice şi 170.000 de angajaţi.
”Prezenţa centrului de logistică Lidl la Lugoj este un lucru foarte bun. După cum ştiţi, şomajul la Lugoj este foarte redus, de circa un procent. Municipiul nostru atrage la ora actuală forţă de muncă din Caransebeş, Oţelu Roşu, Reşiţa, Topolovăţ, Făget, chiar şi din Timişoara şi Arad. Totuşi, în acest caz, trebuie ţinut seama de aportul financiar al firmei. Lidl are toate aprobările şi numai autorizaţia de construcţie a adus oraşului 7 miliarde de lei vechi. La ora actuală este rezolvat şi certificatul de urbanism pentru Kaufland, iar adresa către Mediu este intrată”, spune primarul Francisc Boldea, care aminteşte faptul că încă nu a avut o întrevedere oficială cu conducerea Lidl, dar aceasta va avea loc cât de curând.
Pentru firma Lidl, factorul decisiv în alegerea locației a fost apropierea de Autostrăzile A1 și A6.
Logistica este unul dintre elementele cheie în strategia de dezvoltare a rețelei de magazine Lidl.
Acest depozit va gestiona și asigura transportul produselor către magazinele din zona de Sud-Vest a țării, permițând astfel o aprovizionare optimizată a acestora.
”Argumentele pentru această prezenţă sunt autostrada şi centura Lugojului, legătura dintre A1 şi A6 care va completa inelul de legătură al oraşului. Avem şosea de centură şi drumul de 8 km rapid de legătură pe autostradă direct până la Viena. Este important, pentru că pe această axă se face aprovizionarea, cu circa 100 de autocamioane pe zi. Este şi posibilitatea de a merge pe autostradă şi spre Bucureşti, Orşova, Serbia şi Ungaria, deci Lugojul este o răscruce de drumuri foarte importantă”, opinează edilul şef, Francisc Boldea.
Centrul va deveni operaţional din luna septembrie, iar ”gulerele albe” (economişti, ingineri, funcţionari) care vor lucra aici vor contribui cu siguranţă în economia oraşului.
Vor beneficia de aceasta nu numai proprietarii de baruri, restaurante, spaţii de petrecere a timpului liber şi divertisment, ci şi piaţa imobiliară, pentru că multora li s-a recomandat să se stabilească aici cu domiciliul, pentru a evita naveta obositoare.