Finala Campionatului Naţional de Speranţe – Junioare III, desfăşurată timp de cinci zile la Timişoara, între 6 – 10 mai, s-a încheiat cu o mare surpriză, după ce ACS Agroland Timişoara a câştigat titlul naţional în primul an competiţional.
Timişorencele, antrenate de fostul antrenor lugojean Dan Jitaru, au reuşit un turneu aproape perfect, cu o singură înfângere în grupe, 1-3 cu formaţia Constructorul Bucureşti, reuşind să treacă în semifinale de campioana naţională de anul trecut, Dinamo Bucureşti, cu 3-0.
Scor înregistrat i în finala cu Pro Volei Botoşani, disputată duminică, de la ora 13.00.
Cealaltă reprezentantă a judeţului Timiş, CSŞ Lugoj, echipă vicecampioană de minivolei în 2014 a avut un turneu mai puţin reuşit, încheind pe locul VII, după două înfrângeri în grupe, 1-3 cu Pro Volei Botoşani şi cu Dinamo Bucureşti, şi una în grupa 5-8, scor 1-3 cu CSŞ Tulcea.
Singurele victorii în acest turneu, scor identic 3-2, au fost în faţa celor de la CSŞ Blaj.
De notat este că în timpul sezonului regular, CSŞ Lugoj a învins de două ori formaţia campioană naţională!