Organizaţia de tineret a Partidului Social Democrat, filiala Lugoj şi-a desemnat noua conducere înaintea alegerilor generale la nivel municipal.
Preşedinte a fost reales Cristian Galescu, acesta fiind şi singurul candidat.
Biroul de conducere cuprinde 25 de membri, din care un secretar – Doris Daiana Bondoc şi cinci vicepreşedinţi: Răzvan Magheţ, Alin Cimponieru, Alin Dobra, Radu Popica şi Cristian Indricău.
„Am dori să avem cel puţin două sau trei locuri în biroul de conducere al PSD Lugoj, după alegerile din 22 mai. Acest lucru va fi posibil dacă se va hotărî extinderea forului de conducere”, declara Cristian Galescu, preşedintele TSD Lugoj.