Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei” Lugoj, în colaborare cu Societatea Română de Pneumologie (SRP), organizează în perioada 14-18 mai o campanie de testare gratuită (spirometrie) pentru depistarea astmului.

Campania se va desfăşura în Cabinetul de Pneumologie din cadrul spitalului, de luni până vineri, între orele 12:00-14:00. Testele sunt extrem de simple şi nedureroase. Prin aceasta reprezentanţii spitalului doresc să atragă atenţia asupra necesităţii controalelor periodice ale aparatului respirator.
„Campania se va prelungi şi în perioada 21-25 mai, prin sprijinul exclusiv al Spitalului Municipal Lugoj. Aceasta se realizează cu ocazia Zilei Mondiale a Astmului Bronşic, care are loc în fiecare an la începutul lunii mai. Se adresează persoanelor cu rinită alergică, astm bronşic alergic la praf, polen, ierburi şi, de asemenea, persoanelor care lucrează în fabrici, cu noxe profesionale, cum sunt la noi fabricile de încălţăminte”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului, dr. Teodora Mateescu.
Potrivit datelor furnizate de SRP, în Europa de Vest o persoană moare din cauza astmului în fiecare oră, iar în România, dintr-o clasă cu 30 de copii, 2-3 au astm.