Muzeul de Istorie, Etnografie şi Artă din Lugoj a organizat marţi o interesantă manifestare dedicată lui Traian Grozăvescu, cu prilejul împlinirii a 120 de ani de la naştere. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Colegiul Naţional “Iulia Hasdeu” reprezentat de prof. Horaţiu Suciu.
“Am dorit să apropiem această mare personalitate a Lugojului de înţelegerea liceenilor din zilele noastre, pentru a le demonstra că din Lugoj s-au ridicat, prin talent şi muncă cinstită, artişti de anvergură mondială. L-am prezentat pe marele tenor Grozăvescu, solist al Operei de Stat din Viena, nu ca pe o efigie, ci ca pe un om, cu pasiunile şi trăirile sale fireşti. Pentru semnătura lui pe contract, s-au luptat operele din Viena, Praga şi Berlin. În plus, a avut un contract de cinci luni pe an cu Metropolitan Opera din New York, cu un salariu lunar începător de 5.000 de dolari pe lună, mai mult decât avea primul ministru al Austriei din acea vreme”, a spus Răzvan Pinca, directorul Muzeului de Istorie, Etnografie şi Artă.
După un scurt moment muzical cu înregistrări originale ale vocii lui Grozăvescu, au susţinut comunicări dr. Dan Traian Demeter (nepotul tenorului) şi prof. dr. Constantin Tufan Stan, muzicolog, membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. A fost organizată şi o miniexpozitie cu acte, obiecte si fotografii ce au apartinut marelui tenor. Alaturi de aprofundarea istoriei locale, prin această manifestare, s-a urmărit şi cunoaşterea de către elevi a descendenţilor marilor familii lugojene şi pentru a-i familiariza cu aspectele trecute ale societăţii lugojene.






















![[VIDEO] La colindat după taxă de protecție, de Sfânta Maria! Sportiv prins în flagrant de către polițiștii lugojeni când primea 1.000 de euro](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2020/08/operatiune-spectaculoasa-flagrant-timis-tanar-saltat-mascati-674765-120x86.jpg)






