Teatrul absurdului

”Alo, domnul director al spitalului? La telefon primarul municipiului Lugoj! Am sunat pentru a vă asigura de toată considerația mea în lupta pe care o duceți contra noului virus, care a afectat, din păcate și orașul pe care îl iubim amândoi. Domnule director, vă rog să îmi spuneți cum pot să vă ajut, să îmi spuneți de ce mai aveți nevoie.

Sunați-mă la orice oră! Vă promit că voi face tot ce depinde de mine, legat de finanțări și dotare. În cadrul legal actual, voi urgenta cât pot de mult procedurile, pentru ca să dispuneți rapid de aparatura esențială pentru spital.

În final, domnule director, vă rog să transmiteți admirația și încurajarea mea medicilor lugojeni, asistentelor, infirmierelor și personalului de laborator, care de două luni își riscă viața, lucrând într-un mediu riscant și stresant, pentru a combate pandemia”.

Am pus ghilimele, deși este un dialog imaginar. Vă place acest dialog? Eu l-aș numi firesc. Și chiar cred că el are loc. Dar, din păcate, nu și la Lugoj. Dacă în alte locuri, pandemia a însemnat o apropiere între toți factorii de decizie, uniți în fața pericolului comun, la Lugoj avem parte de dezbinare și orgolii, de tergiversări și de ”perverse” trase în ceafa celuilalt.

De două luni, opinia publică din oraș asistă uimită la un joc absurd, prin care edilul șef pare că încearcă întârzierea sau chiar blocarea dotărilor cu aparatură absolut necesară Spitalului Municipal din Lugoj, spital declarat, prin Ordinul Ministerului Sănătății nr. 555 din 2020, ”spital – suport pacienți Co Vid 19, pozitivi sau suspecți”.

Lugojul trăiește parcă într-un film de groază: când credeam că am scăpat cu bine, la final apare personajul negativ care, harști, îți ia gâtul.

N-am apucat să ne bucurăm de gestul ministrului liberal Nelu Tătaru, care a aprobat Lugojului o finanțare istorică, în sumă record de un milion de euro, că Direcția Economică a Primăriei a solicitat spitalului să renunțe la achiziționarea unor echipamente, pentru care are deja asigurată finanțarea?!
În condițiile în care spitalele din țară duc o luptă crîncenă pentru finanțare, Francisc Boldea uzează de cea mai puternică armă a unui primar: semnătura. Și spune: ”nu semnez!” Ministerul, o da el banii, dar eu nu scot mâna din buzunar, ca să îi iau.

În această perioadă, orgoliile politice sunt de-a dreptul ridicole. Nu fac bine nimănui, nici măcar partidului din care primarul face parte. Chestia asta cu ”așa vrea mușchii mei” trebuie să înceteze. Dacă se consideră ”imun” la semnalele din presă, edilul șef al Lugojului ar trebui să citească mesajele dure ale lugojenilor de pe rețelele de socializare, care nici nu pot fi reproduse într-o pagină de ziar.

Normal și binevenit ar fi fost un mesaj de genul ”vă mulțumesc mult, domnule ministru Nelu Tătaru!”. În acestă perioadă dramatică, de risc de sănătate la nivel național, atfel de gesturi nu își au rostul. Virusul nu te întreabă dacă ai votat cu PSD sau PNL, cu USR sau PMP. Nu îl interesează vârsta, religia, sexul, ce studii ai, cât ești de frumos sau de urât, câți bani ai la bancă, dacă ai mașină sau bicicletă. Virusul omoară. Am înțeles că ținem bani la ciorap pentru situații de calamitate. Păi, dacă nici pandemia asta nu este, atunci despre ce mai vorbim?!