Numărul mare de persoane ajunse la spitalele din întreaga ţară muşcate de căpuşe, i-a pus pe gânduri şi pe edilii lugojeni care pregătesc un program amplu de dezinsecţii în parcurile şi spaţiile verzi din municipiu.

Primarul Francisc Boldea susţine că imediat ce vremea se va îmbunătăţi firma de salubritatea se va ocupa de această problemă. „Cei de la Salprest au făcut deja o dezinsecţie în Parcul Copiilor, dar au început ploile şi au fost nevoiţi să se oprească. Imediat ce vremea se va îmbunătăţii vom relua dezinsecţiile în tot oraşul”, a declarat edilul şef.
Cel mai mediatizat caz de îmbolnăvire este al actorului Şerban Ionescu, care suferă de Borelia sau boala Lyme care i-a afectat întregul organism. Şerban Ionescu nu se mai poate spăla şi nu se mai poate hrăni singur. Zilele trecute, premierul Victor Ponta a anunţat că Guvernul va suporta cheltuielile cu tratamentul actorului la Viena.
Până în prezent, la spitalul din Lugoj nu s-a prezentat niciun pacient muşcat de căpuşe.
La Camera Deputaţilor există în aşteptare un proiect de „lege anti-căpuşă”, prin care administraţiile locale vor fi obligate să facă dezinsecţii pe spaţiile verzi, cel puţin odată la trei luni de zile.