Taximetriştii din municipiul Lugoj au ajuns la limita răbdării. Aceştia sunt revoltaţi pe autorităţile locale pentru maniera defectuoasă în care au realizat operaţiunile de deszăpezire. Din cauza străzilor secundare nedeszăpezite, aceştia circulă greu, întârzie la comenzi, iar găsirea unui loc de parcare este o adevărată corvoadă.

„De când a început ninsoarea, comenziile s-au triplat. Reuşim cu dificultate să le facem faţă tuturor clienţilor, asta pentru că în oraş se circulă foarte greu, sunt străzi care nu au fost deloc curăţate. Pe străzile secundare abia mergem pentru că sunt parcate maşini pe ambele părţi şi se merge numai pe un singur sens. Nu e posibil aşa ceva!”, a spus Cristi I., taximetrist.
Mai multe maşini au rămas blocate pe străzile din municipiu.
„Traficul se desfăşoară cu dificultate, iar de cele mai multe ori, taximetriştii întârzie la solicitările clienţilor din cauză că pierd timp preţios încercând să circule pe străzile nedeszăpezite. Primăria nu a făcut nimic ca să ne uşureze munca. Am avut 10 maşini care s-au blocat în oraş şi şoferii au fost nevoiţi să dea la lopată ca să poată ieşi. Sunt străzi pe care nu se poate intra. Clienţii fac comanda, după care îi sunăm să le spunem să vină la colţul străzii că nu se pot băga maşinile după ei”, a declarat Etelca Doszlop, administrator Rudy Taxi.