Joi, 10 noiembrie, la Galeria „ProArte” din Lugoj va fi vernisată expoziţia de pictură şi sculptură a artiştilor plastici lugojeni Laura şi Ladislau Pokker. Ora de începere a evenimentului este 18,
Joi, 10 noiembrie, la Galeria „ProArte” din Lugoj va fi vernisată expoziţia de pictură şi sculptură a artiştilor plastici lugojeni Laura şi Ladislau Pokker. Ora de începere a evenimentului este 18, iar prezentarea celor doi artişti – tată şi fiică – va aparţine lui Janos Szekernyes, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din România – filiala Timişoara.
Ladislau Pokker expune scuplturi în lemn tratate cu baiţ, cu diverse lacuri sau acoperite cu foiţă de schlagmetal. „Am imaginat această expoziţie pornind de la tema Haosului, care evoluează treptat spre Lumină. În sculpturile care ilustrează acest drum, am căutat să reprezint semnele transmise de Dumnezeu către oameni.
Printre acestea se află o piramidă cu diverse basoreliefuri, sculpturi precum Fructul vieţii, Floarea vieţii, Crucea – ca simbol creştin, dar şi o serie de sculpturi care prezintă diferite ipostaze umane sau relaţiile între oameni – Întâlnire, Nomada, Triada etc.”, ne-a declarat Ladislau Pokker, care este şi preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici – filiala Lugoj. La rândul ei, Laura Pokker va expune peste douăzeci de picturi – lucrări acrilice şi acuarele reunite sub tema generică „La prag”.
Ladislau şi Laura Pokker fac parte dintr-o familie artistică ce se întinde pe patru generaţii şi din care a mai făcut parte regretatul sculptor Pavel Pokker (1938-2008), fost secretar al Corporaţiei Meseriaşilor din Lugoj. Sculptorul Ladislau Pokker a văzut lumina zilei la Lugoj, la 24 ianuarie 1944. Este absolvent al Facultăţii de Arte Plastice a Universităţii din Timişoara (1964) şi al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Capitală (1983). Pe lângă exponatele din galeriile de artă, are la activ o serie de lucrări monumentale, precum Obeliscul din Parcul Gării – Lugoj (1967), Monumentul în amintirea satului care a fost Bunea Szekszard – 1995, bustul prefectului Pogany Istvan din faţa Bisericii Reformate din Lugoj (2007), precum şi iconostase la biserici ortodoxe din Banat. Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din anul 1993.
Laura Simona Pokker, pictor, s-a născut la Lugoj la 29 martie 1973. A absolvit Liceul de Arte Plastice la Timişoara, în 1991 şi Academia de Arte Vizuale şi Design din Cluj Napoca – secţia Pictură, în 2004. Este o reprezentantă de frunte a noului val de artişti plastici din Lugoj. A expus pentru prima oară în oraşul natal în 1996, în cadrul Salonului tinerilor artişti plastici lugojeni. Alte expoziţii a mai avut la Timişoara, Sibiu, Piatra Neamţ şi Szekszard – Ungaria.
Ladislau şi Laura Pokker au mai expus împreună în august 2004, mai întâi la Galeria „Helios” din Timişoara, apoi la „ProArte”, la Lugoj.
{jathumbnail off images=”images/Stiri/sitenou/tata-fiica.jpg”}