Tânărul care s-a filmat conducând un motor de viteză Kawasaki verde, pe Drumul European 70 cu 220 de kilometri la oră, a fost identificat de poliţiştii din Lugoj. Acesta, este din Harghita, are 32 de ani şi a venit în vizită la nişte rude din satul Criciova.
Tânărul care s-a filmat conducând un motor de viteză Kawasaki verde, pe Drumul European 70 cu 220 de kilometri la oră, a fost identificat de poliţiştii din Lugoj. Acesta, este din Harghita, are 32 de ani şi a venit în vizită la nişte rude din satul Criciova.
Acum trei zile, tânărul a ţinut să-şi arate teribilismul filmând cursa pe care a început-o din localitatea Criciova şi până la intrarea în municipiul Lugoj. În doar 6,31 minute, el a parcurs aproximativ 20 de km, trecând chiar pe lângă sediul postului de poliţie din localitate, unde a redus puţin din viteză. Apoi, nimic nu i-a mai stat în cale în a da „bice” cailor putere ai motorului. A depăşit marcajul longitudinal continuu şi a încălcat cu mult limita de viteză admisă pe drumul E70, fără a se gândi pentru o clipă că îşi pune atât viaţa sa, cât şi a celorlaţi din trafic, în pericol.
Din fericire pentru tânărul teribilist, dar şi pentru ceilalţi participanţi la trafic, acesta a ajuns cu bine la destinaţie, însă nu a scăpat de poliţişti de la rutieră.
În urma vizionării clipului video, poliţiştii lugojeni l-au identificat şi l-au dus la audieri, unde tânărul a recunoscut faptul că el a condus motocicleta pe tronsonul respectiv de drum, fapt pentru care agenţii din cadrul Biroului Rutier Lugoj i-au suspendat permisul pentru 30 de zile, pentru faptul că a încălcat marcajul longitudinal continuu. Pentru încălcarea limitei de viteză, agenţii nu au putut lua alte măsuri, deoarece acesta nu a fost înregistrat de vreun aparat radar care să stabiliească viteza respectivă”, a declarat Ionuţ Bocancea purtător de cuvânt în cadrul IPJ Timiş.
VIDEO! TERIBILISM MAXIM. 7 minute de la Criciova la Lugoj cu 220 de km pe oră