După ce şi-a pierdut aproape orice speranţă că le va mai găsi, tânărul din Coşteiu care a rămas fără roţi la maşină, în urma unui furt petrecut chiar în faţa casei, a dat de urma hoţilor şi implicit a anvelopelor sustrase. Roţile, care valorează 400 de euro, au fost găsite în posesia unui tânăr de 26 de ani din Criciova, care este acum principalul suspect în cazul furtului ce a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, 28 spre 29 martie.
Păgubitul a povestit pentru Redeşteptarea ce s-a întâmplat în acea noapte.
„M-am întors dimineaţa de la o petrecere cu taxi acasă, nu am luat maşina pentru că ştiam că era posibil să consum băuturi alcoolice şi nu puteam să mă urc la volan. Nu mi-am dat seama pe moment, din stradă până în curte, că maşina nu mai are roţi. Dimineaţa, când m-am trezit, am observat că era pe butuci, de fapt mai mult pe discuri stătea”.
Poliţiştii Postului Coşteiu au identificat un tânăr de 26 de ani bănuit de sustragerea roţilor. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar prejudiciul a fost recuperat în totalitate.
„În fapt, în noaptea de 27 spre 28 martie, bărbatul ar fi sustras roţile unui autoturism parcat pe o stradă din localitatea Coşteiu. Prejudiciul în valoare de 2000 de lei a fost recuperat în totalitate, bunurile fiind predate păgubitului”, se arată în comunicatul IPJ Timiş.
Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celui în cauză.