Un incendiu care a izbucnit în jurul orei 13:15 într-un apartament din blocul 68 din Stadion III a pus pe jar locatarii și forțele de ordine, incidentul provocând celor două lugojence din casă, mamă și fiică, un șoc greu de descris în cuvinte. Potrivit pompierilor, focul a fost provocat de un scurt circuit la hota din apartament.
Chemaţi de urgenţă, salvatorii au reuşit lichidarea focului în scurt timp, nu înainte ca unul dintre vecinii proprietarilor, la rândul lui pompier, să intervină și să ajute la lichidarea flăcărilor până la sosirea echipajului. La faţa locului a sosit și o mașină de la Serviciul de Ambulanţă Lugoj. În apartament se afla proprietara şi fiica ei, în vârstă de 17 ani.
La sosirea echipajelor de intervenţie femeia se afla în stare de şoc. Fiica, speriată când a văzut că apartamentul este cuprins de fum, a fugit din casă. Chemați să intervină au fost și doi poliţiști, care au plecat în căutarea fetei care nu răspundea la telefon. După o oră de căutări, tânăra a fost găsită la o colegă în zona Balta Lată din oras. Atât mama cât şi fiica acesteia se află în afara oricărui pericol.