Moarte cumplită pentru un minor de doar 17 ani din localitatea Săvârșin, județul Arad, după ce băiatul, chemat să muncească la încărcat la lemne într-o pădure de lângă Făget, a fost ucis de un lemn care l-a lovit. Din primele informații, băiatul, care a fost tocmit la muncă de o persoană pe care polițiștii urmează să o identifice, plecând alături de mai mulți oameni la pădure pentru a încărca lemnul, nu a mai avut timp să reacționeze când unul dintre copacii tăiați a alunecat spre el.
Fiind grav accidentat în urma impactului, oamenii au chemat imediat ajutoare. Evenimentul a avut loc în jurul orei 16:30, echipajele de intervenție fiind chemate prin 112 la 16:45 la locul faptei. În pădurea de lângă Făget s-au deplasat imediat un echipaj al ambulanței, dar și polițiștii. Medicii nu au mai putut face nimic pentru tânărul accidentat, constatând la scurt timp după ce au ajuns la fața locului decesul acestuia.
„Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Aceștia vor documenta cazul și vor afla cu exactitate cum s-a produs nefericitul eveniment și persoanele care se fac vinovate, în urma căruia a decedat minorul de 17 ani”, a declarat pentru Redeșteptarea Mirela Drăghicioiu, purtător de cuvânt al IPJ Timiș.
Anchetatorii urmează să stabilească cine a fost persoana care l-a angajat cu ziua pe băiatul decedat. Dacă va fi găsită vinovată, acesta urmează să răspundă în fața organelor de cercetare pentru moartea băiatului.
Pacat ca te-ai. Stins gaby.aifost un băiat de treaba. Condoleanțe. 🙁
Dumnezeu sa te odihneasca scumpul meu nepot