Primăria Comunei Pietroasa cere sprijinul Ministerului Tineretului şi Sportului pentru a repune pe picioare fostele tabere şcolare din satul Poieni. Pentru reabilitarea lor ar fi nevoie de circa un milion de euro.
Edilii locali din Pietroasa au reluat drumurile către capitală cu speranţa că vor găsi soluţii pentru reabilitarea clădirilor fostelor tabere şcolare, abandonate de mai bine de două decenii. Aceştia au prezentat situaţia lor Direcţiei Tabere şi Agrement, care se află în subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului.
”Am cerut sprijinul guvernanţilor pentru a putea salva aceste tabere. Dezvoltarea acestei zone ţine în special de turism, iar aceste clădiri tocmai pentru acest lucru au fost construite. Satul Poieni şi-a câştigat faima datorită acestora, identificându-se cu ele. E nevoie de peste un milion de euro, pentru reabilitarea lor şi sper să găsim soluţii să le putem concesiona. Locuitorii ar beneficia de mai multe locuri de muncă şi ar avea posibilitatea să-şi valorifice produse le ecologice obţinute din legumicultură şi creşterea animalelor”, ne-a declarat primarul Ioan Simoc.
Construcţii istorice devastate
Clădirile taberelor din Poieni Sat (Vila 1 şi Vila 3) au fost ridicate în perioada Imperiului Austro – Ungar, între anii 1906 şi 1910, având ca scop asigurarea condiţiilor de odihnă şi agrement pentru angajaţii Combinatului Siderurgic Hunedoara.
După tratatul de la Trianon ele au intrat în proprietatea statului român şi au avut aceeaşi destinaţie până în 1962, când sunt trecute la Ministerul Educaţiei, care le transformă în tabere pentru pionieri.
Din păcate, după 1994, când au fost închise, din ele s-a furat tot ce s-a putut.
”În cei peste 20 de ani, din tabere s-a furat tot ce a fost posibil. S-au demolat pereţii interiori, au dispărut sobele de teracotă care erau adevărate bijuterii, s-au scos instalaţiile electrice, s-au luat uşile şi geamurile… Au rămas în picioare datorită rezistenţei zidurilor groase de 70 de centimetri şi acoperişului din internit”, ne-a mai spus edilul şef.
Întreg domeniul se întinde pe o suprafaţă de peste 3.000 de metri pătraţi. Când erau funcţionale, cele două tabere din Poieni puteau găzdui în jur de 130 de elevi.