Ziua Naţională a primit o însemnătate aparte în această săptămână la Colegiul Tehnic „Valeriu Branişte”. Elevii fostului liceu textil au acceptat provocarea de a realiza 400 de steguleţe tricolore care vor fi montate pe bicicletele participanţilor la plimbarea Lugojul Pedalează de duminică, 2 decembrie.

Organizatorii mişcării doar au predat elevilor pânza şi beţele, iar în câteva zile, steguilaţele au fost predate, gata de pedalare.
”Începând de luni, am realizat, împreună cu colegii mei, aproximativ 400 de stegulețe. Am cusut la mașină, am cusut și cu mâna, iar rezultatul a fost foarte bun, suntem mulțumiți de ceea ce am realizat și considerăm că această acțiune a fost una foarte educativă pentru noi”, ne-a spus eleva Mihaela Luca.
”Deși nu a fost o muncă ușoară, noi am lucrat cu drag și sperăm că cei de la Lugojul Pedalează vor fi mulțumiți de rezultatul final. Atât eu, cât și colegii mei am decupat materialele, am cusut la mașini și cu mâna, iar la final am verificat stegulețele, iar cele cu defecte nu au fost puse la socoteală”, a mai spus și Adriana Toth.
Pentru ajutorul dat, elevii şi tehnicienii colegiului au primit numărul 300 în cadrul campaniei.
Acţiunea Lugojul Pedalează… româneşte va începe mâine de la ora 14 cu montarea steguleţelor şi împărţirea de noi numere de înmatriculare, iar de la ora 15 se va porni la o tură prin oraş.
Lugojul Pedalează… româneşte. Vino la o tură alături de noi duminică, 2 decembrie!