Desfășurată la Venue Grand Ballroom din Timișoara, la mijlocul lunii decembrie, Gala Excelenței Bănățene a răsplătit valorile Banatului și oamenii săi. Printre laureații din anul trecut s-a numărat și lugojeanul Paul Corbeanu, administrator al societății STK System SRL.
El a primit Premiul de ”Demn Susținător al Excelenței”. Distincția i-a fost acordată ”în semn de recunoaștere și apreciere pentru susținerea culturii și excelenței în Timișoara și Banat”.
Paul Corbeanu s-a născut la Lugoj, a absolvit Liceul ”Coriolan Brediceanu” și apoi Institutul Politehnic ”Traian Vuia” din Timișoara. Este în cadrul STK System SRL din anul 2000.
Demn susținător al Execelenței
”Eu am fost premiat în calitate de susținător al acțiunii. Firma mea se numără printre cele care au sponsorizat gala. Sunt trei-patru ani de când ofer acest sprijin pentru că îmi place ideea și cred că este foarte important să recompensăm valorile noastre din domeniile culturii, medicinei, științei etc. Premianții sunt desemnați în fiecare an de un juriu format din personalități ale universităților timișorene”, ne-a declarat Paul Corbeanu.
Gala Excelenței Bănățene este o acțiune inițiată de consorțiul universităților din Timișoara (Consiliul pentru Excelența Timișoarei), din care fac parte Academia Română, filialaTimiș, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea Politehnica din Timișoara, Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara, și Universitatea de Științe Agricole a Banatului (USAMVB), în parteneriat cu Marea Lojă Națională din România și Asociația Timisensis.
Dr. Adrian Bădescu, coordonator administrativ al Galei Excelenței Bănățene, ediția a 8-a, 2021, a pus în evidență faptul că ”Zona de vest a României și-a dezvoltat o identitate unică, un melanj de cultură și spirit latin, pur românesc, cu inserții de ambiție și perfecțiune germană, impregnată în cei 200 de ani de administrație habsburgică, imperială. Gala Excelenței Bănățene lansată în urmă cu opt ani, cu scopul de a trezi și impulsiona aceste valori profunde ale Banatului și Timișoarei și de a susține și promova o cultură a excelenței, este organizată sub înaltul patronaj al Academiei Române filiala Timiș, a celor patru universități de prestigiu din Timișoara și a MLNR. Gala Excelenței Bănățene, ajunsă la ediția a 8-a, este evenimentul academic de referință al Banatului și, probabil, cel mai important eveniment de acest gen din afara capitalei, grație eforturilor voluntare a tuturor persoanelor, instituțiilor și companiilor care au sprijinit acest proiect unic.”
Printre personalitățile marcante ale acestei regiuni istorice, care au influențat știința, cultura, arta, ideologia și istoria Europei Centrale și de Est au fost amintite: Victor Babeș, Traian Vuia, Nicolaus Lenau, Dositej Obradović, Eftimie Murgu, Iosif Ivanovici, Coriolan Brediceanu, Bela Bartok, Corneliu Micloși, Francesco Illy, Romul Ladea, Johnny Weissmuller, Georges Devereux, Herta Muller, Stefan Walter Hell, Eugen Todoran, Ioan Holender, Iolanda Balaș, Peter Jecza, Leon Vreme, Simona Amânar Tabără, Lavinia Miloșovici etc.