Ingrediente:
– 4 albușuri
– 200 g zahăr pudră
– 325 g nucă măcinată
– 2 lingurițe scorțișoară pisată
Mod de preparare:
Se bat albușurile spumă, apoi se adaugă zahărul și se bat în continuare până se obține o spumă densă.
Se separă 4 linguri de spumă și se pun deoparte, la rece. Se păstrează pentru ornat.
Restul albușului bătut spumă se amestecă cu nuca măcinată și scorțișoara. Aluatul obținut se întinde într-o foaie groasă de 1 cm, care se acoperă cu o folie transparentă și se păstrează la rece 2 ore.
Se mai întinde aluatul puțin și se taie în formă de steluțe. Se așează într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și se coc la foc potrivit, 25 minute.
Cu 5 minute înainte de a fi gata se ornează cu albușul păstrat, bătut din nou, dacă s-a lăsat.