Reprezentanţii administraţiei locale din comuna Dumbrava s-au aflat la începutul acestei săptămâni la Bucureşti, pentru a redepune un proiect la Ministerul Mediului, adus la cunoştinţa guvernanţilor în urmă cu trei ani, care vizează realizarea unei staţii de cogenerare cu biomasă prin programul ”Casa verde”, pentru care s-a dat abia acum drumul la finanţare.
Investiţia ar fi una inedită pentru vestul ţării, nefiind pusă în practică niciunde în această regiune.
Staţia de cogenerare cu biomasă va avea rolul de a furniza căldură în calorifere şi apă caldă primăriei vechi, dar şi celei noi, aflate în construcţie.
”Am fost la Bucureşti şi am redepus acest proiect, pentru că abia acum poate primi finanţare. Programul a fost amânat de guvernanţi. Proiectul l-am văzut pus în practică într-o mică localitatea din Austria, în timpul unei vizite organizate de Consiliul Judeţean Timiş. Se foloseau toate resturile vegetale rezultate în urma lucrărilor de igienizare, de la crengi de vie, la crengi de pomi tocate, paie sau fân. Toate acestea vor fi trecute printr-o tocătoare, uscate şi apoi preluate de o bandă care le aduce în cazanul principal”, ne-a declarat Ioan Ihasz, primarul comunei Dumbrava.
Valoarea totală a investiţiei se va ridica la 500.000 de euro.






















![[VIDEO] La colindat după taxă de protecție, de Sfânta Maria! Sportiv prins în flagrant de către polițiștii lugojeni când primea 1.000 de euro](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2020/08/operatiune-spectaculoasa-flagrant-timis-tanar-saltat-mascati-674765-120x86.jpg)





