Stația antigrindină de la Lugoj, ridicată pe Câmpia Libertății, în urmă cu doi ani, rămâne un monument de nepăsare, pe care s-au cheltuit sume consistente, dar fără nici o utilitate practică.
Obiectivul nu a salvat, până acum, nici o recoltă de ploile cu grindină, dar este păzit 24 din 24, chiar dacă nu are toate echipamentele instalate. Investiția derulată prin Ministerul Agriculturii, pare că are soarta bazinului acoperit, fiind doar o construcție amplasată în mijloc de câmp, nefolositoare nimănui.
Mai grav este că nimeni nu pare să știe ce se va întâmpla în continuare cu această stație sau dacă va mai fi pusă vreodată în funcțiune.
“Noi nu avem nici un fel de date despre ce se întâmplă cu stația antigrindină. Știm doar că nu există bateriile pentru lansare și nici muniția aferentă. Obiectivul este în gestiunea Ministerului Agriculturii și ce va fi în continuare, acest minister hotărăște”, a declarat Bogdan Blidariu, viceprimarul Lugojului.
Stația ar fi trebuit să folosească două baterii cu 32 de rachete, iar protecția culturilor ar trebui să fie asigurată în proporție de 80-90%.
Lansatoarele pot lansa fiecare doar 8 rachete, împreună fac 16 rachete nu 32, vă rog să faceți modificarea în articol