Campionul național la biliard, lugojeanul Ioan Ladanyi a început la sfârșitul săptămânii trecute un nou sezon competițional.
Pregătit să cucerească podiumul prin participarea la multiple turnee programate în 2016, acesta va concura pe parcursul întregului an alături de jucători profesioniști din întreaga lume.
Astfel, prima competiție, ”OPEN BKO”, s-a desfășurat în perioada 5 – 7 februarie, la București, ocazie cu care un număr de 180 de participanți, atât din țară cât și de peste hotare, s-au reunit la Clubul ”Tac” din capitală pentru a-și dovedi tactica și măiestria.
Printre participanți i-am putut regăsi pe campionii mondiali Mika Immonen, Neils Feijen și Ralf Souquet, nume cu rezonanță din lumea biliardului.
”Sper ca acest an să debuteze cu un succes și îmi doresc să fie cel puțin la fel de bun și productiv ca anul 2015”, a afirmat campionul lugojean Ioan Ladanyi.
Printre titlurile câștigate de Ladanyi anul trecut se numără Best of the east winner 2015, Open Black Sea Cup 2015 – Locul I, Campionat Mondial 2015 – locul V și Campion Național 2015.