Un proprietar de oi din Zgribeşti a rămas fără 21 de oi, după ce lupii i-au atacat stâna în miez de noapte.
„Au fost şapte lupi, au reuşit să intre în ţarc şi au făcut ce au vrut ei. Le-au dus pe câmp şi le-am găsit acolo. Paisprezece erau moarte şi şapte rănite grav”, ne-a declarat proprietarul de oi care a preferat să rămână anonim.
Omul a sunat la Primărie unde s-a format o comisie din reprezentanţi ai Agenţiei de Mediu, Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vanatoare (ITRSV) şi Direcţia Agricolă. Comisia s-a întrunit la Primăria Ştiuca unde se va întocmi un dosar care se trimite la Bucureşti. Ministerul Mediului decide procedurile de urmat.
Mai trist pentru ciobani este că lupul e animal protejat şi nu poate fi ucis. „Tot ce am putea noi să facem dacă suntem solicitaţi oficial este să ajutăm la îndepărtarea animalelor din zona unor stâne”, ne-a declarat Petrică Damian, şeful AJVPS Lugoj.
Acesta ne-a explicat şi metoda prin care lupii reuşesc să atace cu succes: „Vine unul şi asmute câinii pe care-i atrage după el şi îi îndepărtează de stână. Apoi restul îşi fac treaba nestingheriţi”.
Proprietarul oilor are nu mai puţin de 2.000 de capete.
In primul rand nu mai taiati padurile, nu mai braconati, si-atunci o sa fie totul bine.
I-au mancat lupii oile? Eu stiu ca ciobanul doarme noaptea langa tarcul oilor, cu bata langa el si cu caini dezlegati iar unul legat. Ca daca lasi singuri caini sa ciobaneasca iar tu esti patron mare pe fonduri si subventii europene ca sa dormi in pat sau sa te distrezi noaptea la balul seniorilor, atunci sigur te lucreaza pe la stana fie lupii fie hotii ! La ciobanit nu ai ore libere, programul este „non-stop”!
La noi branconeaza la greu e foamea mare niste nemernici platesc o autorizatie pt un vanat si mai pusca 10 pe langa mana in mana cu paznicul de vanatoare impart prada si sau facut de craciun la puscarie cu ei