Numeroaselor probleme semnalate în zona centrală a Lugojului se adaugă și cea a stâlpilor pentru iluminatul public. Starea dezolantă în care se află aceștia stârnește în continuare valuri de nemulțumiri printre locuitorii urbei.
Acum că Ruga Lugojeană nu mai va avea loc din cauza pandemiei și municipalitatea nu mai este nevoită să impresioneze ochii delegațiilor străine, șansele ca iluminatul public să ajungă la parametri optimi sunt și mai mici. În aceeași perioadă a anului trecut, problemele erau tot cele de acum.
Atunci, globurile de protecție și becurile stâlpilor de iluminat public de pe Spl. Coriolan Brediceanu lipseau ori erau sparte sau atârnau de câte un fir de alimentare cu energie electrică.
Acum, singura diferență este că globurile și becurile deteriorate nu mai există deloc, deoarece nu au fost înlocuite cu altele noi. Stâlpii au unde și unde câte un bec, iar imaginea este una dezolantă. Ba mai mult, capacele de la câțiva stâlpi din apropierea Podului de Beton lipsesc, firele fiind expuse, lucru care poate reprezenta un pericol, mai ales pentru copiii care tranzitează zona.
O situație similară a avut loc în luna mai, când în cartierul Ștrand au fost vandalizați mai mulți stâlpi, plăcuțele de protecție de la aceștia fiind înlăturate. Ulterior, Primăria Lugoj a remediat problema, înlocuind plăcuțele lipsă.
CUM SA FIE CHIORI STALPII DE ILUMINAT PUBLIC,IN 16 IULIE 2020 DE ZIUA PRIMARULUI TOTI STALPIII DIN JURUL PRIMARIEI ILUMINAU, ZIUA LA ORA 9 ,PE SOARE DE TE ORBEAU.