Credincioşii din toată zona de est a judeţului Timiş sunt aşteptaţi în data de 2 iulie la Dobreşti, unde va avea loc sfinţirea crucii care va fi înălţată pe principalul turn al bisericii.
Credincioşii din toată zona de est a judeţului Timiş sunt aşteptaţi în data de 2 iulie la Dobreşti, unde va avea loc sfinţirea crucii care va fi înălţată pe principalul turn al bisericii.
Lăcaşul se construieşte pe domeniul monahal ctitorit de Prea Fericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, fiu al satului.
De la ora 9 se va desfăşura Liturghia, oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu Prea Sfinţitul Paisie Lugojanul, episcopul vicar al Mitropoliei Banatului.
După slujbă se va trece la sfinţirea crucii, care urmează apoi să fie urcată pe turnul bisericii. Crucea are înălţimea de patru metri şi o anvergură a braţelor de trei metri, fiind construită din inox aurit.
În data de 2 iulie, în calendarul ortodox este sărbătorit Sfântul Ştefan cel Mare, domnitorul Moldovei. Tot mâine se împlinesc şi cinci ani de la demararea lucrărilor la Mănăstirea Dobreşti.