Fundaţia ”Îngerii Speranţei” din Lugoj, cu sediul pe strada Ion Vidu, nr.17, demarează o campanie de sprijinire a persoanelor cu probleme sociale.
Acţiunea va începe în data de 8 aprilie şi va viza distribuirea de ajutoare materiale, de la încălţăminte, îmbrăcăminte, veselă, mic mobilier şi multe altele, nevoiaşilor din municipiu şi nu numai.
”Pe lângă membrii fundaţiei, toţi cei care vin la noi vor fi ajutaţi cu ceea ce au ei nevoie. Singura condiţie este să aibă o copie de buletin, pentru a putea ţine evidenţa celor care au primit sprijin”, spune Ioan Valcan, preşedintele fundaţiei ”Îngerii Speranţei”.
Distribuirea ajutoarelor se va face săptămânal, în fiecare zi de marţi, între orele 10-13, până în data de 31 octombrie.