Elevi și profesori ai Școlii Gimnaziale Bethausen au luat parte recent la proiectul Erasmus+ SDG-able-school.
Astfel, la finalul acestuia reprezentanții unității de învățământ au organizat o amplă festivitate care să marcheze obiectivul. La acest eveniment, care a cuprins o evaluare o proiectului, a participat și primarul comunei Bethausen, Ioan Lihoni.
”Țara coordonatoare este Spania, iar cele partenere sunt Croația, Italia, Polonia și România. Am fost în mobilitate împreună cu copiii în fiecare țară, iar acum ultima mobilitate s-a desfășurat, recent, în școala noastră. Au participat câte șapte persoane din fiecare țară parteneră și am avut o săptămână plină de activități menite să reflecte egalitatea, aceasta fiind și tema noastră în această săptămână”, a declarat Ana Otescu, prof. înv. preșcolar la Școala Gimnazială Bethausen și Grădinița cu Program Normal Cutina.