O firmă din Bucureşti a câştigat proiectul de sistematizare rutieră şi pietonală din zona Bazarului, de lângă autogară.
Până la finele lunii noiembrie trebuie propuse trei variante de execuţie.
Zona avută în vedere este cuprinsă între piaţa agroalimentară dată în folosinţă anul trecut, Splaiul Morilor şi strada Ştefan cel Mare.
“Prin acest proiect se urmăreşte fluidizarea circulaţiei auto şi pietonale”, a transmis Primăria Lugoj.
Lucrările ce urmează a fi efectuate includ modernizarea carosabilului şi a trotuarelor existente, realizarea de trotuare noi, locuri de parcare, piste de biciclete, rampe pentru persoane cu dizabilităţi şi a unor spaţii verzi.
Data începerii execuţiei proiectului nu a fost anunţată, dar pentru că până la finele acestui an mai sunt puţine luni, ele se vor amâna în 2016.