Spitalul Municipal dr. Teodor Andrei din Lugoj, alături de toate spitalele din județ, s-a constituit parte civilă într-un proces deschis împotriva Casei Județene de Asigurări de Sănătate.
Acțiunea este justificată de încercarea de a bloca solicitarea Casei Județene de Asigurări de Sănătate față de calculul influențelor salariale pe ultimii doi ani.
“Ne-au trimis o înștiințare prin care ne anunță că a fost greșită formula de calcul pentru salariile din 2018 și 2019 și ne cer să restituim banii, ceea ce nu mi se pare corect, pentru că nu a fost greșeala noastră. Banii ar trebui să-i dăm înapoi de la realizările spitalului, ceea ce ar însemna că vom avea probleme cu funcționarea activității. Este vorba poate de milioane de lei, nu am făcut un calcul exact, dar problema este că ne-ar rămâne bani doar pentru câteva luni. Și celelalte spitale din județ au deschis proces. Toate din Timișoara, de la Sânnicolau Mare, Jimbolia, Deta, Făget și altele care mai sunt”, a precizat chirurgul Erwin Floroni, managerul spitalului lugojean.
În prezent la unitatea medicală lugojeană lucrează aproximativ 500 de salariați, mulți dintre aceștia fiind încadrați în ultimii ani.