Complexul de agrement din zona Ştrand, unul dintre obiectivele de investiţii cele mai mari din oraş, din ultimii ani, are totuşi şanse să se finalizeze în anul următor.
Cel puţin asta crede conducerea administraţiei locale.
Deşi lucrările au fost oprite de mai mult timp pentru verificări amănunţite asupra modului de finanţare şi folosire a banilor pentru proiect, iar până acum nimeni nu a dat un răspuns clar când respectivele controale se vor termina, şeful executivului lugojean, crede însă că anul 2016, va aduce, în sfârşit, mult aşteptata inaugurare.
“Sperăm să terminăm în 2016 SPA-ul din Lugoj cu bazin acoperit şi jacuzzi, dar şi ştrandul. Sperăm să se termine problemele care sunt şi să finalizăm lucrările pentru tinerii din oraş”, a spus Francisc Boldea în faţa delegaţiei germane care au vizitat Lugojul în această săptămână.
Proiectul de refacere completă a ştrandului mare din oraş şi a construcţiei unui bazin acoperit a fost demarat în urmă cu mai bine de doi ani şi până acum au fost cheltuite aproximativ trei milioane de euro.
După ce a fost executată cea mai mare parte din infrastructură, lucrările s-au oprit, până la finalizarea controalelor documentelor justificative. Între timp locul râului de apă şi a toboganelor a fost luat de un câmp de buruieni.
La cum arată acum amenajarea şi în lipsa informaţiilor precise care să precizeze reluarea lucrărilor, este greu de crezut că lugojenii vor putea face baie vara viitoare în noul ştrand.