Marţi, 5 noiembrie, de la ora 19, la Restaurantul „Acapulco” din Lugoj va avea loc un eveniment muzical inedit. Sub genericul „Jazz a la francaise”, patru instrumentişti, doi români şi doi italieni, vor interpreta compoziţii ale pianistului şi compozitorului francez Claude Bolling (acompaniat, în original, de Pierre Rampal, la flaut).
Marţi, 5 noiembrie, de la ora 19, la Restaurantul „Acapulco” din Lugoj va avea loc un eveniment muzical inedit. Sub genericul „Jazz a la francaise”, patru instrumentişti, doi români şi doi italieni, vor interpreta compoziţii ale pianistului şi compozitorului francez Claude Bolling (acompaniat, în original, de Pierre Rampal, la flaut).
Ineditul cvartet îi cuprinde pe Gianluca Vanzelli – flaut, flaut alto şi flaut bass, David Crescenzi – pian, Csaba Santa – contrabas şi Radu Pieloiu – tobe. Ei vor interpreta Suita nr. 1 şi 2 pentru flaut şi jazz piano de C. Bolling. „Dacă în acest an opera timişoreană nu a venit cu un spectcaol compact la Lugoj, am decis să o aducem aici pe… bucăţi, cvartetul de jazz, ca şi Incanto Quartetto, fiind dovezi în acest sens. Muzica lui Bolling este un jazz mai puţin cunoscut publicului nostru, care are şansa să-l descoepere acum în interpretarea unor muzicieni de primă clasă”, ne-a declarat prof. Simona Avram, organizatoarea evenimentului, din partea Asociaţiei cultural-artistice „BanatArt”.
Dacă instrumentiştii români sunt destul de cunoscuţi amatorilor de jazz lugojeni, care i-au mai văzut în spectacole susţinute în oraşul nostru, oaspeţii italieni merită, cu siguranţă, o mică prezentare. Gianluca Vanzelli este un maestru al instrumentelor de suflat. A urmat cursurile liceului muzical din Adria (provincia Veneto, Italia), după care a trecut la Conservatorul „A. Buzzola” din acelaşi oraş. Studiile şi le-a desăvârşit la Conservatorul din Palermo, Sicilia. Angajat al Operei din Timişoara, cântă şi în cadrul unor formaţii de mai mici dimensiuni, adaptate la diverse proiecte.
Pianist, dirijor de orchestră şi de cor, David Crescenzi şi-a început studiile de specialitate la Conservatorul din Pesaro (Italia), obţinând o specializare multiplă: la instrumente de orchestră, muzică corală şi dirijorat pentru cor. Italianul este colaborator la Opera Naţională Română din Timişoara şi la cea din Iaşi precum şi la Filarmonica „Banatul” Timişoara. Printre succesele sale profesionale amintim colaborarea cu Opera din Cairo între anii 1998 şi 2003 (în calitate de dirijor invitat). A colaborat cu Teatrul „Carlo Felice” din Genova şi cu Teatrul „St. Carlo” din Napoli. De asemenea, are la activ colaborări cu mari orchestre ale lumii: Orchestra Teatrului „Reggio” din Parma, „Benedetto Marcello” din Teramo, Orchestra de Cameră din Bologna, Orchestra Simfonică „G. Rossini” din Pesaro, Filarmonica „Marchigiana”, Filarmonica din Alessandria şi din Piemonte, Orchestra Operei din Zagreb, Croaţia. Cu Opera din Timişoara a avut două proiecte grandioase în Quatar: spectacolul de operă „Aida” , în anul 2002 şi în anul 2003, opera modenă „Ibn Sina”.