La nici 7 ani împliniți, Patrick, în loc să se afle pe băncile școlii sau la joacă alături de prietenii și colegii săi, își petrece copilăria pe patul de spital. Micuțul locuiește în Jabăr și anul trecut a fost diagnosticat cu aplazie medulară, o afecțiune determinată de reducerea numărului de celule stem din măduvă. De atunci, fiecare zi este o luptă pe care Patrick o poartă cu un curaj exemplar pentru vârsta lui.
O rază de speranță ar putea veni de la Spitalul Pediatric Bambino Gesu din Roma, Italia, unde Patrick ar putea beneficia de un eventual transplant de măduvă și tratament care să îi ofere o șansă la viață. Din nefericire, familia se așteaptă la costuri foarte mari, de ordinul zecilor de mii de euro sau poate chiar mai mult.
Este momentul ca oamenii cu suflet mare să își arate solidaritatea și să doneze pentru Patrick. Se pot depune bani în conturile deschise pe numele Ionesc Petru, la Banca Transilvania RO13BTRLRONCRT0550714401 – pentru lei, și RO60BTRLEURCRT0550714401 – pentru euro.
Orice sumă este binevenită și, puțin câte puțin, se poate face o minune pentru viața acestui copil.