Vremurile în care holurile Primăriei Lugoj erau pline de solicitanţi pentru ajutorul de încălzire, acordat pentru sezonul de iarnă, sunt istorie. Comparativ cu anii anteriori, numărul cererilor a înregistrat o scădere semnificativă, cu peste o treime. Această situaţie este pusă pe seama îmbunătăţirii parametrilor economici la nivelul municipiului, prin creşterea numărului de locuri de muncă şi a salariilor.
Puţin peste o sută de familii au apelat la subvenţia de încălzire începând cu luna noiembrie şi alte opt solicitări au fost preluate în prima decadă a lunii decembrie.
“Cele mai multe subvenţii au fost acordate pentru facturile la gaz: 70 în noiembrie, 4 cereri depuse în decembrie. Pentru ajutorul la încălzirea cu lemne au primit subvenţii 32 de solicitanţi, la care se adaugă alte 3 cereri depuse în decembrie. La energie electrică s-au aprobat şase solicitări în noiembrie şi mai este una depusă în decembrie”, a comunicat Primăria Lugoj.
Subvenţiile se acordă diferenţiat în funcţie de agentul termic folosit şi de veniturile solicitanţilor.
Cele mai mari sume se dau pentru gaz, între 20 şi 262 de lei, pentru curent electric, se aplică un cuantum între 48 şi 240 de lei, iar pentru lemne între 16 şi 54 de lei.
Cei mai consistente subvenţii îi primesc cei care realizează venituri de până în 155 de lei, iar cel mai puţin primesc cei cu venituri între 540 şi 615 lei.






















![[VIDEO] La colindat după taxă de protecție, de Sfânta Maria! Sportiv prins în flagrant de către polițiștii lugojeni când primea 1.000 de euro](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2020/08/operatiune-spectaculoasa-flagrant-timis-tanar-saltat-mascati-674765-120x86.jpg)





