Sofia Vlad Rădulescu, femeia care a salvat imnul Lugojului

Sofia Vlad-Rădulescu, născută la Ciacova în 1851, a fost una dintre femeile excepţionale din istoria Lugojului. Este o personalitate mult prea puţin cunoscută şi preţuită. Deşi admirată pentru inteligenţa ei de însuşi Titu Maiorescu, ea a împărtăşit soarta altor femei remarcabile ale epocii, care nu erau remarcate pentru realizările lor, ci pentru că erau soţia, mama sau sora “cuiva”. Şi aşa, Sofia Vlad Rădulescu a rămas în istorie doar ca… mamă a poetului dialectal Victor Vlad Delamarina!

Femeia care a salvat “Ana Lugojana” pentru viitorime

“Sofia Vlad a fost o femeie de elită a Lugojului, la fel ca şi surorile sale, şi ele prea puţin cunoscute: Cornelia Brediceanu şi Elena Dobrin. Cornelia era o actriţă, pianistă şi coristă desăvârştă, care se va mărita cu Coriolan Brediceanu, iar Elena va deveni soţia avocatului şi Prefectului de Severin – George Dobrin. Cele trei erau fiicele inginerului cadastral şi avocatului Rădulescu”, spune prof. dr. Constantin Stan Tufan. Muzicologul Constantin Stan Tufan consideră o nedreptate faptul că singurul “merit” recunoscut al Sofiei Vlad este că l-a născut pe Victor Vlad Delamarina. În realitate, Sofiei Vlad îi datorăm supravieţuirea adevăratului imn al oraşului – “Ana Lugojana”. Compusă de lăutarul Nica Iancu Iancovici, om simplu, fără ştiinţă de carte, piesa a impresionat-o pe Sofia Rădulescu. Această femeie cultă, educată, e cea care a pus pe note nestemata folclorului bănăţean. Sofia Vlad a transpus pe note şi alte piese culese de talentatul, dar neşcolitul lăutar Iancovici, cum ar fi “Cântecul ciobanului”, doinele “Primăvara” şi “Lăcrămioara” etc.

Seratele muzicale unde se luau deciziile administrative ale oraşului

Sofia Vlad a crescut într-o casă a seratelor muzicale (“soirée musicale sau Musikproduction, cum erau numite”, precizează Stan) unde venea lumea bună a Lugojului. Aici, la o şuetă, la un pahar de vişinată ori de vin, invitaţii politicieni ori oameni de afaceri luau decizii importante pentru soarta oraşului. “A studiat pianul de la 14 ani cu profesorul lugojean Filip Neumann. Scena de debut i-au fost numeroasele serate muzicale, organizate la Lugoj de tatăl său, ing. Constantin Rădulescu, protofiscul comitatens Filip Pascu şi farmacistul italian Franz Galliny, unde s-a afirmat alături de o altă tânără pianistă, Livia Pascu. Printre invitaţii de seamă ai acestor reuniuni artistice s-au numărat Nica Iancu-Iancovici, vestitul lăutar lugojean, şi Alexandru Mocioni, un rafinat pianist şi compozitor”, spune Stan. De altfel, compozitorul şi academicianul de mai tîrziu Tiberiu Brediceanu a luat primele lecţii de pian de la mama sa Cornelia, dar şi de la Sofia Vlad, care i-a trezit interesul pentru cântecul popular.

Un destin marcat de tragedii

Viaţa Sofiei Vlad a însemnat un teribil şir de tragedii: moartea prematură a soţului, apoi a copiilor, refugiul, deportarea în lagăr şi pierderea resurselor băneşti în urma unor manevre mizerabile ale semenilor lipsiţi de omenie. De fiecare dată însă, Sofia Vlad s-a ridicat şi a mers cu demnitate mai departe. Căsătorită la 18 ani cu prim-pretorul Ioan Vlad de la Satu Mic (azi Victor Vlad Delamarina), Sofia Vlad a avut patru copii: poetul dialectal Victor Vlad şi surorile Lucia, Paula şi Laura. Din 1881, destinul Sofiei Vlad s-a schimbat dramatic. În acel an, familia Vlad asistă la festivităţile de la Bucureşti ale încoronării Regelui Carol I. Soţul Ioan capătă o răceală severă, care îi va fi fatală. Sofia Vlad se mută cu cele trei fete la Bucureşti, în 1882. În 1883 află că soţul s-a stins într-un sanatoriu din Budapesta, iar un an mai târziu primeşte vestea exmatriculării fiului Victor Vlad din gimnaziul lugojean unde rămăsese să înveţe. Avea să lupte pentru el şi să-l aducă la “Sf. Sava”, unul din cele mai bune licee din Capitală. Loviturile destinului continuă cu moartea fiicei Paula, în 1884. Ca şi cum n-ar fi fost destul, la Azilul “Elena Doamna”, unde Sofia Vlad era profesoară de pian şi limba germană, i se înscenează o intrigă de către o femeie care voia să-i ia locul. Aşa se face că în 1887, lipsită de posibilitatea de a-şi susţine nevinovăţia, pleacă din Capitala intrigilor şi se întoarce în Banat. Aici trece prin cumplita durere a pierderii fiului Victor Vlad, care s-a săvârşit din viaţă la moşia familiei din Pietroasa – Herendeşti, de lângă Lugoj, în 1896. În timpul Primul Război Mondial, e internată în lagărul de la Sopron – Ungaria, alături de fiica Laura, fiind considerată “nesigură politiceşte”.

Şi-a luat adio de la viaţă, schiţând o gamă de pian. Deşi a fost considerată printre cei dintâi compozitori de muzică naţională, nu a încasat nici un ban din lucrările ei. În aceste condiţii, se stinge în sărăcie, în plin război (1944), vegheată doar de fiica sa Laura. Citând un articol al lui Nicolae Ursu din gazeta “Transilvania”, profesorul Stan arată că ultimul gest a fost legat de muzica pe care a iubit-o toată viaţa: “degetele-i tremurânde au mai încercat o dată să schiţeze pe învelişul plapumei secvenţa terţelor duble, iar buzele-i, cu suflul tot mai rece, au exprimat, într-un liniştit morendo, ultimul fragment al gamei do, re, mi fa, sol. Acest sol a fost ultimul ei cuvânt”. Avea 93 de ani!

Una din primele femei admise la Universitatea din Munchen

Avea 50 de ani! Dincolo de salvarea piesei “Ana Lugojana”, prin punerea ei pe note, Sofia Vlad a lăsat în urmă o serie de realizări extraordinare. Va fi printre primele femei admise la Universitatea din Munchen, în 1901, unde a urmat cursurile de pedagogie şi filozofie. Era de neconceput ca o femeie la 50 de ani, câţi avea pe atunci, să intre la aşa o şcoală de prestigiu! A acompaniat la pian Reuniunea Română de Cântări şi Muzică a lui Vidu, Corul din Chizătău şi a organizat festivalurile (numite “olimpiade”) ale acestui cor, aducând mari compozitori ai vremii de la Cluj, Bucureşti, etc. în juriu. A cântat la pian până la 80 de ani, a publicat la “Luminătorul”, “Familia”, “Rumanische Revue”. A scris literatură şi teatru pentru copii, a avut traduceri literare în şi din limba germană. A fost un pionier al folcloristicii muzicale, punând pe note compoziţii ale ţăranilor şi păstorilor. A organizat spectacole de teatru, operă şi recitări, a “mişcat” viaţa culturală a Lugojului într-o epocă în care intelectualitatea română n-avea parte de reuniuni muzicale. Deşi mamă a patru copii şi rămasă văduvă de tânără, Sofia Vlad a reuşit să marcheze viaţa culturală a Banatului la cumpăna secolelor XIX şi XX. Prof. dr. Constantin Stan concluzionează că, deşi n-are alt monument decât cripta familiei din cimitirul lugojean, “Sofia Vlad merită inclusă în pantheonul personalităţilor culturale din Banat”.