Miercuri, 29 noiembrie, Cercul Militar Lugoj a găzduit o nouă ediție a simpozionului dedicat Zilei Naționale a României.
După cuvântul de deschidere al Comandantului Batalionului 183 Artilerie Mixtă ”General Ion Dragalina”, lt. col. Romeo Dacian Buhai, și intonarea Imnului Național, a avut loc o serie de comunicări ale unor cunoscuți istorici.
Istoricul făgețean, prof. dr. Dumitru Tomoni, a vorbit despre ”Banatul și Marea Unire – cum au ajuns reprezentanții Banatului la Alba Iulia”, referindu-se pe larg la cele trei rute folosite și la credențialele care îi legitimau pe delegați. Prof. dr. Constantin Stan Tufan s-a referit la primul cetățean de onoare al municipiului Lugoj, Nicolae Titulescu și despre diploma specială creată de pictorul academic Virgil Simonescu, care i-a fost înmânată ministrului nostru de externe din acea vreme în anul 1935.
”Sâmbătă, 7 decembrie 1935, o delegație a orașului Lugoj, compusă din dr. Alexandru Bireescu, primarul urbei, dr. Aurel Mihăescu, protopop, dr. Nicolae Brînzeu, canonic, prof. Virgil Simonescu, consilier, dr. Titus Popovici și Al. Alexandrini, deputați, i-a înmânat lui Nicolae Titulescu, ministrul afacerilor externe, diploma de Cetățean de Onoare al orașului de pe Timiș”, a spus profesorul Stan.
Preaonoratul părinte protopop Ionuț Viorel Furdean s-a referit, cu date interesante, la implicarea clerului în prezentarea sa, intitulată ”Protopopiatul Lugoj și Marea Unire; protopopul George Popovici, prezent la Marea Unire”.
După acest moment, un cor format din 30 de elevi ai Liceului Teoretic ”Coriolan Brediceanu”, îmbrăcați în costume naționale (dirijor, prof. Alina Bogoevici), au oferit un moment emoționant, interpretând imnul național ”Deșteaptă-te, române” și ”Treceți, Batalioane române Carpații”, două cântece care ar trebui cunoscute de toți românii, după cum spunea gazda manifestării.
Finalul a aparținut maestrului col. (r) Cristinel Vecerdea – CRIV, care a invitat oaspeții la expoziția de portrete intitulată ”Actorii României”, la Galeria Armi.