Silviu Bordan, inginerul care a proiectat tunurile antiaeriene româneşti

Oraş al muzicii şi al artelor, Lugojul s-a impus, graţie unui învăţământ de excelenţă, şi în alte domenii. Printre acestea se numără şi cel al ştiinţelor exacte şi al mecanicii.

Un nume aproape cu desăvârşire uitat astăzi este Silviu Bordan junior, o somitate în domeniul ingineriei mecanice, care şi-a legat cariera de perioada de înflorire industrială a Reşiţei.

Silviu Bordan – junior s-a născut la Lugoj, la 16 septembrie 1912, în familia lui Silviu Bordan sr., un general erou de război, care avea să devină în anii interbelici inspector al Jandarmeriei din Chişinău şi apoi din Timişoara. Mama sa era Eugenia Milutinovici şi a mai avut o soră, pe Clelia Bordan.

A absolvit Liceul de băieţi „Constantin Diaconovici Loga” din Timişoara în anul 1930 şi apoi Facultatea de Electromecanică a Politehnicii din Timişoara, în anul 1935.

Remarcat de timpuriu pentru aptitudinile sale tehnice, este angajat încă din anii studenţiei la Uzinele de Fier şi Domeniile Reşiţa (UDR), mai întâi la vechea fabrică de maşini.

După un timp, trece la serviciile de proiectare a armamentului, un domeniu foarte sensibil şi important. În anul 1939, merge în Germania pentru o specializare în acest domeniu.

Mai târziu, în anii războiului, el va proiecta celebrele tunuri antiaeriene cu care a fost înzestrată Armata Română.
Minte organizată şi sistematică, Silviu Bordan jr. (poreclit… „Clonţ”) va proiecta şi pune pe picioare (în 1941) fabrica ce avea să devină secţia de motoare Diesel navale şi compresoare. Aici se vor realiza renumitele tunuri româneşti, dar şi piese de locomotive.

Avea să conducă nemijlocit acestă fabrică de maşini, proiectată şi organizată de el însuşi – în anii războiului (1941-46) şi imediat după aceasta, între 1947 şi 1948.

Din păcate, faptul că era fiu al unui general din vechea generaţie, incompatibilă comunismului, i-a atras ştampila de „origine nesănătoasă” şi l-au împiedicat să mai aibă o carieră de prim plan.

Rămâne totuşi în „eşalonul doi”, cum se spune, ca şef al Serviciilor de Planificare, Sistematizare şi de Organizare a Producţiei. Chiar şi în această calitate, era mereu atras de asimilarea unor produse noi.

Lugojeanul Silviu Bordan a introdus noua tehnică de calcul pentru prelucrarea automată a datelor la Uzinele UCMR din Reşiţa. Şi tot el, împreună cu inginerul Iosif Şchiopu, realizează monumentala monografie intitulată „200 de ani de construcţii de maşini la Reşiţa (1771 – 1971)”. A murit la 3 iulie 1996 la Reşiţa şi este înhumat la Timişoara.

Mai puţină lume ştie că, alături de acelaşi Iosif Şchiopu, ing. Silviu Bordan junior este cel care a avut ideea înfiinţării Muzeului de Locomotive în Aer Liber din Triaj – Reşiţa. Este unul dintre cele doar opt muzee cu tematică feroviară din Europa şi singurul amenajat în aer liber.

Muzeul, trecut în patrimoniul naţional ca monument istoric, cuprinde în prezent 16 locomotive cu abur din diverse epoci, dintre care 14 sunt realizate la Reşiţa. Cea mai veche – „Reşiţa 1”, a fost fabricată în 1872.

Căsătorit cu profesoara Eugenia Chira din Reşiţa, ing. Silviu Bordan nu a avut urmaşi.

În locul acestora, actualele generaţii din Lugoj ar trebui să-i arate mai multă consideraţie pentru calităţile sale inginereşti şi organizatorice.