Fapte măreţe în lumea gogoloaielor moi: o rapandulă cu pitici pe creier şi-a montat silicoane a en-a oară, nişte medici au intrat la gherlă tot pentru asemenea fapte de arme, iar doctorul de la Cotroceni a pus nişte procurori domestici să opereze un judecător, motivul fiind că ăsta n-a vrut să-şi pună două mere pemepiste în sutienul de serviciu, în care îl judeca pe jupânul antenelor.
Despre nea Antenă, n-avem niciun dubiu că acuşi dopăne zeghea pe el, că a fost şi este unul dintre cei mai vioi capitalişti de stat, dar, în noua conjunctură, el şi ai lui sunt cam singurii care mai strigă că împăratul are coarne, rege e gol şi sunt aceeaşi persoană. Dacă nu erau ei, probabil, piticul pompagiu era şi acum pe căluţul guvernamental, poporul continua revoltele de la scara blocului, nea Marmosim acoperea tot lacul Snagov, care devenea piscină în vila lui, iar tanti blondă îşi făcea vilău în Bucegi, cu Babele în sufragerie.
Că l-au luat de gât pe antenian pentru o privatizare mânărită cu ocazia Marelui Jaf Naţional ar fi bine, dar, în cazul ăsta, pute a război politic de hazna, în care moş Scandal se foloseşte de procurori ca mardeiaşi electorali. Reţeta e simplă, ca pe vremuri: vine unul de la secreţi şi-i face o cruce pe spate la ăl pe invers, pe urmă năvăleşte din maşini gaşca de procurori, mascaţi şi ştirişti tv, şi-l iau la ciomăgeală, fiecare cu parul lui specific.
Mi-ar fi plăcut ca Traian cel drept şi măreţ să-i chişte pe cuvioşii adoratori ai Sf. Merţanie care au pus pe butuci industria şi mineritul românesc, dar cred că-l doar exact în locul lui cel mai intim de aşa ceva. Mi-ar fi plăcut să-i prindă cu jbilţul, ca pe potăi, pe vânzătorii rafinăriilor şi zăcămintelor de ţiţei, pe vânzătorii romtelelăcomiţi, pe investitorii strategici de demolat fabrici, pe criminalii de bănci, pe piraţii care au scufundat flota de trei sute de vase, pe cei care au dat aprobări pentru defrişarea pădurilor, pe cei care au închis minele de aur, pe cei care au băgat în rahat cefereul, pe cei care au dat legi în folos propriu şi al mafiei lor, pe cei care mută două hârtii şi ne fură curentul electric de la hidrocentrale. Dar mai mult m-aş fi bucurat să aud că vajnicii noştri procurori, judecători şi secreţi au reuşit să recupereze banii furaţi de armatele de colonei şi şmenari politici, de trepăduşii lor, unii semianalfabeţi, dar puşi să mâne miliarde.
Din păcate, aşa ceva n-o să auziţi din simplul motiv că, deşi se iau de gât punctual, sistemul creat de ei merge mai departe. Într-o ţară în care cea mai tare ştire este o pereche de silicoane nu prea mai ai ce aştepta. Poate doar promisiuni şi vreun mic cu muştar. Şi-o găleată de plastic…
Bulă, venind de la şedinţa de bloc, a concluzionat că nu este important să câştigi, ci să-l faci pe celălalt să piardă. Cam asta a devenit şi gândirea naţională. Iar aşa ceva nu înseamnă decât pierdere de timp. Zicea un domn cu o barbă mare şi albă că nu înţelege cum unii pierd în viaţă ani, iar la moarte cerşesc o clipă. Exact ca generaţia care a făcut o revoluţie, iar de douăzeci şi cinci de ani pierde timpul ciorovăindu-se şi încercând să ne demonstreze că, dintre hoţi, al lui este mai cinstit!