Anul 2014 este unul special pentru Episcopia Greco-Catolică de Lugoj. Se împlinesc 80 de ani de la minunea lăcrimării icoanei Sfintei Fecioare Maria cu pruncul Iisus în braţe. În cinstea acestui eveniment, au fost organizate mai multe manifestări cu carater teologic.
Cea mai importantă lucrare va fi construirea unei noi biserici pe locul de pelerinaj de la Scăiuş, care va îngloba mai multe elemente şi se va transforma într-uun adevărat sanctuar marian. Sfinţirea noului locaş de cult va fi făcută duminică, 9 martie. Atunci va fi oficiată Sfânta Liturghie pontificată de PSS Alexandru Mesian, episcopul greco-catolic de Lugoj, urmată de sfinţirea locului. „Biserica cea nouă va fi gata până la 15 august, de Sf. Maria, dată când este programată şi inaugurarea. Nu se pune problema demolării bisericii celei vechi, pentru că are valoare istorică. Ea va fi înglobată într-un ansamblu ce va cuprinde construirea unui pavilion hexagonal, alei dalate, un gard aspectuos şi porţiuni cu gazion şi pomi ornamentali”, ne-a declarat Episcopul de Lugoj.
Noua biserică va fi ridicată în zona actualului altar în are liber, pentru că aici solul e mai rezistent. Proiectul ales aparţine unei arhitecte din Lugoj, Mădălina Tufişi. Biserica va fi lungă de 20 metri şi lata de 9 metri. „Există un teren corespunzător pentru a construi o nouă biserică, acesta fiind în proprietatea bisericii noastre. Avem la dispoziţie două proiecte, unul realizat în anul 1997 şi întocmit de pr. Arhitect dr. Emil Costin, oferit gratuit în cinstea Preacuratei Fecioare Maria, iar al doilea proiect este chiar din Lugoj, al arhitectei Mădălina Tufişi. Este un proiect care a mai fost folosit, cu alte dimensiuni, la bisericile greco-catolice din Lugoj III – Mondial, Orţişoara, Brad, Silvaşu de Sus, Fârliug, Cărpiniş şi Peciu Nou”, a declarat pentru „Redeşteptarea” Episcopul Mesian.