Elevii, părinții și profesorii au primit aplauze la final de an școlar. Pentru elevii claselor V-VII și IX-XI urmează binemeritata vacanță, iar cei din clasele a VIII-a și a XII-a vor avea parte de emoțiile examenelor.
Joi, 19 iunie, la Liceul Teoretic ”Coriolan Brediceanu” a avut loc festivitatea de încheiere a anului școlar 2024 – 2025. De la ora 10, și-au luat rămas bun pe anul viitor clasele V-VII, iar de la ora 11, au fost programate clasele de liceu, IX-XI.
Prezent la manifestare în dublă calitate, de părinte și de director, prof. dr. Aurelian Sima le-a spus celor prezenți:
”Într-o școală, cele mai importante festivități sunt două: cea de deschidere a anului școlar, care are loc în septembrie și cea de premiere, sau festivitatea de închidere a anului școlar, care are loc în iunie. Cu siguranță copiii, dar și dascălii, iubesc mai mult această festivitate, așa că să ne bucurăm de ea!”
Directorul Liceului Teoretic ”Coriolan Brediceanu” a apreciat rezultatele elevilor, eforturile părinților și munca depusă la catedră de corpul profesoral.
”Pentru eforturile depuse la învățătură, la final de an școlar 2024-2025, să-i aplaudăm pe copii! Și pentru că sunt aici în dublă calitate, de părinte și de director, dați-mi voie să mulțumesc colegilor mei, profesorii, pentru munca depusă la clasă în acest an școlar. Nu doar pentru faptul că au transmis informații la materia respectivă, ci au știut să fie adevărate modele pentru copiii dumneavoastră! Să-i aplaudăm pe colegii mei, dascălii! Aș vrea să mulțumesc și părinților pentru că au știut să fie aproape de copii și pentru că le-au pus la dispoziție tot ce a fost nevoie pentru a-și desfășura activitățile în mod normal. Vă mulțumesc, dragi părinți, meritați aplauzele noastre!”.
Apoi s-a trecut la premiere, începând cu clasa a V-a A.
Pentru elevii claselor a VIII-a, urmează emoțiile examenului de Evaluare Națională, iar pentru cei din clasa a XII-a, Bacalaureatul și admiterea la facultate.
Să le ținem pumnii, iar celorlalți le dorim o frumoasă vacanță de vară!