Amenajarea unui sens giratoriu la cea mai periculoasă intersecție de pe teritoriul Lugojului, de la drumul spre Tapia cu centura ocolitoare, poate fi trecută la capitolul abandon.
Autoritățile locale au anunțat că cel puțin pe termen scurt, administrația drumurilor nu are nici o soluție pentru eliminarea sau, măcar, scăderea numărului de accidente, în cel mai nesigur și riscant punct rutier al șoselei de centură.
“Despre amenajarea sensului giratoriu, la intersecția cu cele mai multe accidente, de pe centura noastră, în acest moment, nu există nici un proiect. Am avut discuții cu cei de la drumuri și ei ne-au comunicat că nu au nici o soluție, despre cum ar fi mai bine să se amenajeze acea intersecție problemă. Rămâne, în continuare, să căutăm o variantă, să obținem sprijinul autorităților centrale”, a transmis Claudiu Buciu, primarul Lugojului.
Din păcate, numărul foarte ridicat al celor care și-au pierdut viața sau au rămas cu urmări grave, în urma evenimentelor rutiere în care au fost implicați la intersecția de la centură, spre Tapia, pare că nu impresionează pe nimeni dintre cei responsabili și cei care ar trebui să vină cu propuneri de soluții.
În binecunoscutul stil românesc toți preferă să dea din umeri și să-și vadă nepăsători doar de propriile activități sau interese.
Sensul giratoriu promis, se pare, va avea aceeași soartă ca proiectul de semaforizare propus în anii anteriori, la care s-au oferit și fabricile de pe platforma industrială din zonă să participe, proiect care a dispărut în hățișul discuțiilor interminabile a amânărilor și blocajelor birocratice de tot felul.